50% din cărțile de muncă zac în arhive. Până azi ar fi trebuit ridicate

50% din cărțile de muncă zac în arhive. Până azi ar fi trebuit ridicate

Toate cărţile de muncă din ţară ar fi trebuit să ajungă, până astăzi, în posesia angajatorilor sau a titularilor de drept. Aproape jumătate din ele sunt, încă, în arhivele Inspectoratelor Teritoriale de Muncă (ITM).

Conform legii, astăzi trebuia să fie o zi foarte aglomerate pentru ITM-uri. În arhivele instituţiilor mai sunt aproape 40% din totalul cărţilor de muncă, pe care angajatorii erau obligaţi să le ridice. Legea prevede, însă, doar ziua de astăzi ca termen limită, nu şi sancţiuni pentru cei care depăşesc termenul. "Mai sunt, printre documentele rămase, şi o parte în arhiva pasivă, unde angajatorii nu mai există sau titularii sunt dispăruţi, de exemplu. În aceste cazuri aşteptăm oamenii să-şi recupereze singuri cărţile de muncă", explică Maria Motântău, de la Inspecţia Muncii. Pot fi cerute de titulari din arhivele ITM Din totalul de aproape patru milioane de cărţi de muncă, aproximativ 1.700.000 erau deja în posesia angajatorilor şi, tot până astăzi, ele trebuia predate titularilor. După stabilirea întregii metodologii de funcţionare a Registrului electronic de evidenţă a salariaţilor, cărţile de muncă tipărite trebuie păstrate, de fiecare, în arhiva personală. Acestea, împreună cu adeverinţele eliberate de angajatori pot fi folosite la stabilirea pensiei, la cererea Casei de Pensii sau dacă vor apărea probleme ale sistemului electronic. Cărţile de muncă nerecuperate până astăzi vor fi păstrate în arhivele ITM, de unde pot fi cerute de către titulari.

Ne puteți urmări și pe Google News