"4,3,2", cel mai bun film european

Filmul lui Cristian Mungiu a primit aseară premiul Goya pentru cel mai bun film european, informează AFP. "4,3,2" este prima peliculă românească nominalizată la aceste premii.

La categoria "cel mai bun film european" au mai fost propuse producţiile "De partea cealaltă" (Germania), de Fatih Akin, "The Boy in the Striped Pyjamas" (Marea Britanie), de Mark Herman, şi "Cavalerul Negru" (Marea Britanie), de Christopher Nolan.

Regizorul român a participat la eveniment, invitat de Academia Spaniolă de Film şi Institutul Cultural Român Madrid, cele două instituţii organizând, cu această ocazie, un colocviu cu tema "Filmul românesc, între localism şi universalitate", susţinut de Cristian Mungiu astăzi, precum şi un Ciclu de film românesc. Filmul lui Mungiu a obţinut, alături de marele trofeu de la Cannes, numeroase premii internaţionale, printre care se numără:

  • FIPRESCI Grand Prix pentru cel mai bun film al anului 2007 - la Festivalul de Film de la San Sebastian, Hollywood Film Award
  • FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice) şi Premiul Educaţiei Naţionale din Franţa - tot la Festivalul de Film de la Cannes
  • Cel mai bun film şi cea mai bună actriţă (Anamaria Marinca) - la ediţia a 18-a a Festivalului Internaţional de Film de la Stockholm
  • Cel mai bun film european şi cel mai bun regizor european al anului - European Film Academy 2007
  • Premiul pentru cel mai bun film străin şi premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov) - Los Angeles Film Critics Association
  • Cel mai bun film străin - Chicago Film Critics Awards
  • Cel mai bun film al anului 2007 - Times and Sunday Times Critics
  • Cel mai bun film străin - Toronto Film Critics Association
  • Cel mai bun film al anului 2007 - Flemish Film Critics Association
  • Cel mai bun film străin - Asociaţia Naţională a Criticilor de Film din SUA
  • Pelicula de Aur pentru cel mai bun film străin care a rulat în cinematografele poloneze în 2007
  • Cel mai bun film străin - Vancouver Film Critics.

Premiile Goya, considerate a fi echivalentul Oscarurilor în Spania, sunt decernate anual, începând din 1987, de Academia Spaniolă de Film, producţiilor lansate în Spania.

CITIŢI ŞI: