Magyar Nemzet: Cetățenii Ungariei pot depune cereri de viză pentru China

Magyar Nemzet: Cetățenii Ungariei pot depune cereri de viză pentru China

De săptămâna viitoare, China va relaxa interdicția de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii unor țări europene, creând astfel posibilitatea reîntoarcerii celor care dețin un permis de ședere în această țară, informează Rador.

Începând din 17 august, cetățenii din 36 de țări europene pot depune cererile de viză pentru China, însă conform unei noi condiții, solicitanții trebuie să dețină permis de ședere valabil în China, respectiv trebuie să justifice cererea prin intenția reîntregirii familiei.

Pe lista țărilor se află 27 de state membre ale UE, printre care Ungaria, Albania, Macedonia de Nord, Islanda, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Norvegia, Serbia, Elveția și Marea Britanie. Potrivit noii reguli, documentele prezentate sunt verificate gratuit de reprezentanțele externe ale Chinei. 

Din cauza agravării situației globale generate de epidemia de coronavirus, China a instituit pe 28 martie interdicția de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii străini, inclusiv pentru cei care au locuințe aici. După instituirea acestei interdicții, mulți cetățeni străini care trăiesc în China au rămas în afara țării, iar unul din motive a fost acela că mulți străini merg acasă în vizită sau mulți călătoresc în afara țării în zilele libere acordate cu prilejul Noului An Chinezesc.

În acest an, Anul Nou Chinezesc a debutat pe 25 ianuarie și s-a încheiat pe 2 februarie, tocmai atunci când epidemia de coronavirus a început să ia amploare în China, astfel că focarul, provincia Hubei din centrul Chinei, a fost închis. Din cauza temerilor provocate de coronavirus au fost anulate multe zboruri, așa că mulți cetățeni nu au reușit să se întoarcă conform planurilor lor inițiale, iar alții, din cauza îngrijorărilor legate de Covid-19 și-au amânat reîntoarcerea în țară. 

Potrivit unei dispoziții aflate în vigoare din 21 iulie, toți cei care călătoresc în China trebuie să se supună testului pentru coronavirus cu cinci zile înainte de călătorie, iar la intrare în țară trebuie să intre în carantină pentru 14 zile în locurile de cazare indicate de autoritățile din China, costurile de carantină fiind suportate din propriile buzunare.

 

Traducerea: Rador

Ne puteți urmări și pe Google News