Rezultatele finale la Evaluarea Naţională din acest an, după rezolvarea contestaţiilor, sunt afişate sâmbătă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Update:
S-au anunțat rezultatele la Evaluarea națională 2020. Acestea au fost afișate pe http://evaluare.edu.ro/
Știrea inițială:
MEC a informat deja că, după afişarea primelor rezultate la Evaluarea Naţională, au fost depuse 15.275 de contestaţii.
Din totalul celor 15.275 de contestaţii, la proba scrisă de Limba şi literatura română au fost depuse 9.030, la Matematică - 5.991, iar la proba de Limba şi literatura maternă - 254 de contestaţii.
"15.275 de contestaţii au fost depuse după afişarea primelor rezultate obţinute de candidaţii prezenţi la probele din sesiunea curentă a Evaluării Naţionale a elevilor de clasa a VIII-a. Numărul contestaţiilor este mai mic decât în ultimii doi ani: în 2019 au fost depuse 21.509 contestaţii, iar în 2018 - 23.761", preciza MEC.
Cele mai multe contestaţii au fost depuse în Capitală (2.861) şi în judeţele Constanţa (806), Dolj (730) şi Prahova (710), iar cele mai puţine - sub 100 de contestaţii - în judeţele Tulcea (76) şi Satu Mare (85).
Soluţionarea lucrărilor contestate a avut loc până vineri, rezultatele finale urmând a fi făcute publice sâmbătă.
Pentru prima oară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.
Evaluarea Naţională a fost susţinută în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.
Absolvenţii de gimnaziu care la Evaluarea Naţională au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare ori carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu au venit din alte motive medicale pot participa, săptămâna viitoare, la sesiunea specială a examenului.
Luni, ei vor susţine proba de Limba şi literatura română, iar marţi - pe cea la Matematică.
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.
Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 - 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.
Sursa: Agerpres