39 de noi centre sanitare de permanență, de la 1 iunie

39 de noi centre sanitare de permanență, de la 1 iunie

De la 1 iunie, au fost înființate, la nivel național, 39 centre de permanenţă în care îşi desfăşoară activitatea medicii de familie, informează Ministerul Sănătății.

Cele mai multe centre de permanenţă au fost deschise în judeţul Botoşani (şapte centre), şi în Satu Mare (şase). În Teleorman au fost înfiinţate patru centre, în timp ce în judeţele Hunedoara, Braşov şi Vâlcea, câte trei astfel de unităţi. În Mureş, Galaţi şi Sălaj au fost deschise câte două centre de permanenţă, iar în Giurgiu, Brăila, Cluj, Argeş şi Bihor câte un centru. „Asigurarea asistenţei medicale în centrele de permanenţă reprezintă o necesitate în mediul rural, acolo unde avem deficitară acoperirea cu asistenţă medicală. Acestea pot fi organizate însă cu succes şi în oraşe sau în localităţile unde au existat cazuri de spitale reprofilate pentru a asigura continuitatea asistenţei medicale”, a declarat ministrul sănătăţii, Cseke Attila. Banii n-au fost valorificați integral Ministrul Sănătăţii atrage atenţia reprezentanţilor caselor de asigurări de sănătate să utilizeze toate fondurile puse la dispoziţie de către Ministerul Sănătăţii pentru finanţarea centrelor de permanenţă. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a alocat 21 de milioane de lei pentru funcţionarea centrelor de permanenţă. În primul trimestru al acestui an, Ministerul Sănătăţii a prevăzut un buget de 8.500.000 de lei pentru centrele de permanenţă, dar solicitarea CNAS pentru finanţarea centrelor a fost de 6.095.000 de lei, astfel încât au rămas neutilizaţi peste 2.400.000 de lei. Conform MS, în prezent în România funcţionează peste 100 centre de permanenţă, în care activează 755 medici. Un număr de 62 centre de permanenţă funcţionează într-un spaţiu pus la dispoziţie de autoritatea locală. Se urmărește înfiinţarea altor 106 centre de permanenţă. Venituri mai mari pentru medicii care fac gărzi în centre De la 1 iunie 2011, Ministerul Sănătăţii a impus reguli noi privind desfăşurarea activităţii medicilor de familie în centrele de permanenţă și a suplimentat veniturile medicilor de familie şi a asistenţilor medicali care asigură continuitatea asistenţei în regim de gardă în aceste centre. În plus, autoritățile locale au fost obligate să se implice în finanțarea unităţilor. De asemenea, fost publicată în premieră lista cu serviciile privind urgenţele medico-chirurgicale (cod verde) pe care le pot efectua medicii de familie în centrele de permanenţă sau la domiciliul pacienţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News