SkyTower, clădirea de birouri din cadrul complexului FloreascaCity, va fi finalizat la sfârşitul lui 2010 şi va avea 131 de metri înălţime. Cea mai înaltă clădire de birouri din Capitală va fi ridicată în zona de nord a oraşului, aproape de staţia de metrou Aurel Vlaicu. Compania finanţatoare este Raiffeisen Evolution Project Development, aceeaşi care a construit Turnul Oracle (13 etaje) şi Hotelul Marriott.
Turnul face parte din proiectul FloreascaCity, care va mai conţine un mall de circa 50.000 mp - Promenada, şi o altă clădire de birouri - Office Wings, de 21.000 mp. Mallul va fi structurat pe trei etaje plus subsol şi va avea 135 de magazine, iar a doua clădire de birouri, construită deasupra centrului comercial, va avea şapte niveluri. În a doua fază a construcţiei urmează să fie ridicată o nouă clădire, a cărei destinaţie va fi decisă la finalizarea unui studiu de piaţă.
Întreaga investiţie se ridică la 250 de milioane de euro. În complex vor fi amenajate 2.100 de locuri de parcare. „Dorim să construim de asemenea un heliport, care va creşte valoarea proiectului“, a spus Ionel Giuglea, managing director al Raiffeisen Evolution România. Până în prezent, compania a cheltuit deja 50-60 de milioane de euro pentru achiziţia terenului, aprobări, autorizaţii de construcţ ie şi consultanţă. Terenul a fost cumpărat în 2005, iar autorizaţia de construcţie a fost obţinută în luna februarie a acestui an, potrivit reprezentanţilor companiei. Lucrările vor începe săptămâna viitoare.
Turnul bate PUG-ul
Terenul pe care se va afla viitorul complex are deschidere la două bulevarde - Calea Floreasca şi Barbu Văcărescu. Pentru ridicarea clădirii de 37 de etaje, dezvoltatorii au avut nevoie de un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care să schimbe Planul Urbanistic General (PUG). Asta pentru că normele din PUG privitoare la regimul de înălţime al clădirilor din Capitală menţionează că cel mai înalt nivel la care poate ajunge o construcţie este de 14 etaje, respectiv 45 de metri. Pentru aceasta, este nevoie ca partea carosabilă aferentă să aibă o lăţime de 28 de metri şi două trotuare a câte opt metri fiecare.
Cele două bulevarde nu ating nici împreună aceste cifre - Barbu Văcărescu are o lăţime de circa 10-11 metri şi două trotuare mai mici de doi metri fiecare, în timp ce Calea Floreasca are două trotuare similare şi cam 9-10 metri lăţime.
Clădirea va avea 34.000 mp construiţi în subteran şi 54.000 mp la suprafaţă, iar ultimul subsol va ajunge la 20 de metri adâncime.
La final se vinde
Închirierea spaţiilor din cadrul întregului proiect va începe în vara anului 2009, urmând să fie ocupată în totalitate până în 2010, data de finalizare a complexului. Reprezentanţii dezvoltatorului au precizat că FloreascaCity urmează să fie vândut pentru a fi finanţate celelalte investiţii ale companiei.
Raiffeisen Evolution Project Development este o companie austriacă de dezvoltare imobiliară cu activitate în Europa Centrală şi de Est, implicată în dezvoltarea a 44 de proiecte. În România, aceasta are în curs de dezvoltare încă două proiecte, unul la Baloteşti, iar celălalt pe şoseaua Străuleşti, din sectorul 1, cu o valoare de peste 800 de milioane de euro.