În a șaptea duminică după Paști, Biserica îi cinstește pe cei 318 Sfinți Părinți care au participat la primul Sinod Ecumenic, convocat de Sfântul Împărat Constantin și desfășurat în anul 325, în orașul Niceea.

Nu trecuseră nici trei veacuri de la Învierea lui Hristos și abia 12 ani de când creștinismul devenise legal (religio licita) prin decretul de la Mediolanum și lumea creștină clocotea.

Teologul alexandrin Arie afirma că Fiul lui Dumnezeu nu fusese născut din Tatăl, înafara vremii și de o ființă cu El, ci creat și subordonat Acestuia.

Pe scurt, Hristos, deși o ființă superioară, nu ar fi fost Dumnezeu adevărat. Teoria lui Arie avea să fie cel mai mare cutremur din istoria creștinismului, până în 1054, la Marea Schismă.

Printre cei 318, se aflau mulți dintre sfinții de azi, care au avut de dat lupte crâncene cu tabăra lui Arie. Bunăoară, sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei, cel care purta pe cap, în semn de smerenie, un coșuleț de paie. În fața asistenței uluite, el avea să demonstreze printr-o minune celebră cum Sfânta Treime poate fi, în același timp, Trei și Unu. Cum, adică, Fiul și Duhul Sfânt pot fi diferiți de Tatăl, dar de aceeași ființă.

A luat o cărămidă, a făcut peste ea semnul Crucii și a zis „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”. În acel moment, cărămida s-a transformat în părțile ei componente: apa, care s-a scurs printre degete, focul, care s-a îndreptat în sus, și pământul, care a rămas în palma lui Spiridon.

O altă prezență memorabilă la Niceea a avut-o sfântul Nicolae. Blajinul episcop al Mirei Lichiei i-a aplicat lui Arie pe obraz o palmă răsunătoare, rămasă ca o lecție pentru creștinii din toate timpurile: dragostea de aproapele funcționează până la batjocorirea lui Dumnezeu.

A mai fost la Niceea și sfântul Atanasie cel Mare, din Alexandria, la fel ca și Arie, cu care de altfel avusese multe polemici până atunci.

Atanasie este, potrivit tradiției, autorul primei părți a Crezului, stabilită la Niceea, în care Fiul lui Dumnezeu „din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii (…), Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”.

Sfântul Atanasie era un simplu diacon, în vârstă de aproximativ 30 de ani, care își însoțea episcopul, Sfântul Alexandru al Alexandriei.

După moartea lui Alexandru petrecută în 328, la scurt timp, Sfântul Atanasie a devenit episcop al acestei cetăți.

Sfântul Atanasie a avut o viață foarte agitată, pentru că arienii l-au considerat întotdeauna drept principalul lor inamic și au încercat în dese rânduri să pună presiune asupra sa. A fost exilat de nu mai puțin de cinci ori (anii 335, 339, 356, 362, 365), dar de fiecare dată a reușit să se întoarcă la scaunul său episcopal.

Acestor 318 oameni minunați adunați acum 1700 de ani la Niceea și luptei lor eroice pentru credință, Biserica le dedică duminica de după Înălțare, ultimul episod din viața pământească a lui Iisus. Pentru că dacă Hristos nu a fost Dumnezeu adevărat, atunci nici Mântuirea noastră nu este adevărată.