Credincioşi din toate zonele ţării s-au adunat, ieri, la Iaşi, pentru a participa la slujba oficiată de un sobor format din 50 de preoţi.
Peste 30.000 de pelerini din toate colţurile ţării s-au aflat, ieri, pe platoul Catedralei Mitropolitane din Iaşi pentru a participa la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Slujba Sfintei Liturghii, organizată pentru prima dată în curtea catedralei, a fost oficiată de un sobor format din 50 de preoţi, în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. De la evenimentul de ieri au lipsit atât Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cât şi preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Patriarhul Daniel le-a trimis o scrisoare pelerinilor, prin intermediul primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, în care şi-a motivat absenţa prin faptul că acceptase deja invitaţia de a asista la hramul unei mănăstiri din judeţul Ilfov.
În lipsa acestora, pe scena amenajată în faţa Catedralei Mitropolitane şi-au făcut apariţia liderul PSD Mircea Geoană, vicepreşedintele PSD Ilie Sârbu, Ecaterina Andronescu, vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, şi deputatul Cristian Adomniţei, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
La prânz, după încheierea Liturghiei, peste 9.000 de pelerini aşteptau să atingă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Nifon, la un rând ce se întindea pe 1,5 kilometri. „Am stat o noapte întreagă ca să mă rog pentru cei zece nepoţi ai mei. Mi-a plăcut anul acesta, parcă a mers şi mai repede. În ceilalţi ani am stat şi 30 de ore până am ajuns la Sfântă“, povesteşte Ecaterina Ghinea, o femeie venită tocmai de la Măcin, judeţul Tulcea. „Dacă îţi pui mintea, laşi trei milioane“
Alte persoane au ieşit de la moaşte cu sacoşele pline de busuioc sfinţit, ca să ducă la rude, să aibă ce pune la icoane. „Mi-a plăcut, faţă de alţi ani nu a făcut nimeni scandal, mai erau şi nebune sau femei care păreau posedate, dar nici nu apucau să sufle ceva şi jandarmii le luau. Te minunezi ce e aici, vezi multe, sunt şi cerşetori mulţi, dacă îţi pui mintea, laşi trei milioane la ei“, spune Mariana Alexa, obosită după 12 ore petrecute în mulţime. În ciuda înghesuielii, toţi cei prezenţi la slujba de la Catedrala Mitropolitană au putut vedea şi auzi slujba, cu ajutorul unor ecrane uriaşe montate în curtea lăcaşului de cult. Pentru „Masa Pelerinilor“ de la cantina de ajutor social din Iaşi, primăria a pregătit 50.000 de sărmăluţe, 1.000 de litri de vin şi fructe, iar pelerinii aşezaţi la rând la „moaşte“ au primit şi ei sarmale, cozonac şi ceai. ARAD
Pelerinaj la veşmintele Cuvioasei Sute de oameni au participat şi în judeţul Arad la slujbele care au avut loc la schitul cu hramul Cuvioasa Parascheva, amplasat în mijlocul unei păduri de lângă oraşul Pecica. Credincioşii de aici se închină la veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, care sunt adăpostite într-o raclă, alături de moaştele a 12 sfinţi. Sfintele veşminte au fost aduse de la Iaşi, după ce moaştele Cuvioasei au fost înveşmântate cu ele. Accesul la schit, care se află la 2 kilometri de Bodrogul Vechi şi 5 kilometri de Pecica, se face pe un pod plutitor peste râul Mureş sau pe un drum forestier. (Alex Negru)