3 iulie 1994 - trei decenii de la un „istoric” România-Argentina. Este ziua când s-a născut mitul Generației de Aur.
Suntem pe 3 iulie 2024, la o zi după eliminarea fără drept de apel a României de către Olanda la Campionatul European din Germania 2024. A fost cred prima și ultima dată când vom auzi de „Generația de Suflet”. În schimb, acum trei decenii, pe legendarul Rose Bowl din Pasadena, România învingea cu 3-2 Argentina, campioana mondială din 1986 și finalista din 1990.
3 iulie 1994 - cum s-a ajuns aici?
La 3 iulie 1994, reprezentativele României și Argentinei se reîntâlneau a doua oară la un mondial, după meciul din grupe din 18 iunie 1990, de pe San Paolo din Napoli, unde Maradona, regele de pe plan local a aplaudat una din paradele lui Silviu Lung. Atunci, a fost 1-1, Argentina a marcat în repriza a doua prin Monzon, în minutul 61, iar Gavrilă Pele Balint a egalat în minutul 68. Meciul a trimis acasă URSS, care învinsese Camerun în aceeași seară cu 4-0.
Dar oare cum au ajuns Argentina lui Batistuta și România lui Hagi să se revadă? România a jucat în Grupa A alături de Columbia, Elveția, SUA. A umilit Columbia, a fost umilită de Elveția și a făcut egal cu SUA. Argentina a jucat în Grupa D. Argentina a umilit Grecia cu 4-0, a învins Nigeria cu 2-1 și a pierdut în fața Bulgariei cu 2-0. Așadar, în optimi, România și Argentina plecau de pe locurile 1, respectiv 3 în grupele lor.
Meciul s-a jucat pe marele stadion Rose Bowl din Pasadena cu 90 469 spectatori în tribune. Maradona nu mai juca în primul 11 al Argentinei iar la noi, Ilie Dumitrescu nu se prea văzuse în primele trei meciuri din grupe. Ambele echipe nu se diferențiau prea mult față de formatul în care jucaseră în 1990. Ambiția Argentinei, evident, era să își ia revanșa, să ajungă cât mai sus, poate din nou în finală. Visul Argentinei avea să se finalizeze în acea zi, în fața României.
3 iulie 1994 - România a dominat acel meci, încheiat cu scorul de 3-2.
Meciul din 3 iulie 1994 a fost dominat net de România. Ilie Dumitrescu a deschis scorul în minutul 11 pentru România. Tensiunea era mare în apărarea noastră, astfel că în minutul 15, argentinienii au avut penalty. Batistuta, succesorul lui Maradona ca popularitate, a transformat. Ilie Dumitrescu revine în minutul 18 și duce scorul la 2-1. Hagi i-a dat atunci pasa decisivă.
Marele Hagi a reușit în minutul 58 să majoreze scorul la 3-1. Deja se profila victoria României iar selecționata noastră a redus motoarele, alegând defensiva. În minutul 73, Balbo reduce din handicap pentru Argentina, scorul devenind 3-2. Ultimele 17 minute ale partidei au continuat cu o echipă a Argentinei debusolată care a atacat dar nu s-a legat nimic. La final, România atingea pentru prima dată sferturile de finală, unde avea să întâlnească Suedia.
Epilog...
Acea noapte s-a numit „noaptea californiană a României”. Meciurile cu Columbia și SUA scoseseră românii în stradă, dar cel cu Argentina a fost o explozie de bucurie în România. Tonul l-a dat chiar echipa care a încins o horă mare pe terenul din Pasadena. A fost, după succesul Stelei de la Sevilla din 1986, cel mai mare succes fotbalistic românesc la nivel de echipe naționale. Din păcate, peste o săptămână, pe 10 iulie 1994, Suedia, la capătul unui sfert de finală dramatic, avea să ne trimită acasă. Dar asta este altă poveste.
Sursa foto: Wikipedia