Agenţii Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară Sector 6, împreună cu Brigada de Poliţie Rutieră şi firma specializată, au ridicat, de la începutul acestei luni, 285 de autoturisme parcate neregulamentar, potrivit unui comunicat al Primăriei.
În plus, s-au aplicat 224 de amenzi contravenţionale, în valoare de 61.520 de lei, şi s-au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 375 de lei. Săptămâna trecută, s-au efectuat controale privind respectarea normelor de salubrizare şi igenizare, precum şi a celor privind regimul deşeurilor.
Decizia a fost luată, la începutul lunii, de consiliul de sector.
Tarifele pentru blocare, ridicare, transport şi depozitare:
1) Tariful de blocare/deblocare pentru autovehicule cu masa sub 2.500 Kg este 170 lei, iar pentru cele cu masa peste 2.500 Kg este 350 lei;
2) Tariful de ridicare pentru autovehicule cu masa sub 2.500 Kg este 200 lei, pentru cele cu masa între 2.501 şi 3.999 Kg este 400 lei, iar pentru cele cu masa peste 4.000 Kg este 1.200 lei;
3) Tariful de transport pentru autovehicule cu masa sub 2.500 Kg este 200 lei, cu masa între 2.501 şi 3.999 Kg este 400 lei, iar pentru cele cu masa peste 4.000 Kg este 1.800 lei;
4) Tariful de depozitare pentru autovehicule/vehicul/24 h, cu masa sub 2.500 Kg este 300 lei, cu masa între 2.501 şi 3.999 Kg este 600 lei şi pentru cele cu masa peste 4.000 Kg este 2.000 lei;
5) Tariful de depozitare pentru rulotă/remorcă/24 h, cu masa sub 2.500 Kg este 400 lei, cu masa între 2.501 şi 3.999 Kh este 800 lei iar pentru cele cu masa peste 4.000 Kg este 2.000 lei.