Un tren de marea viteză (TGV), care a plecat din Mulhouse spre Paris, a lovit o cireadă de vaci în seara de Anul Nou. Trenul avea 260 de pasageri care au ajuns cu întârziere la petrecerea de Revelion. Trei animale au murit în urma accidentului. Niciun pasager nu a fost rănit.
TGV-ul trebuia să sosească luni seara la ora 20.30 la Paris a întârziat deoarece a lovit o cireadă de vaci în departamentul Côte-d'Or. Niciunul dintre cei 260 de pasageri nu a fost rănit. Aceștia au ajuns cu trei ore întârziere la petrecerea de Revelion, conform France Presse, informează Agerpres.
Accidentul s-a produs cu o oră înainte de sosirea la destinație şi pasagerii au așteptat un alt tren care să-i preia. Niciun pasager nu a fost rănit. În schimb, trei animale au murit din cauza impactului. O vacă grav rănită a trebuit să fie eutanasiată de către un medic veterinar.
''Ca măsură de precauție, circulația trenurilor a fost întreruptă temporar pentru a verifica dacă există alte animale pe trasee. Jandarmeria a intervenit pentru a face constatarea şi a-l identifica pe proprietarul animalelor", a precizat Societatea Națională a Căilor Ferate din Franţa (SNCF) .