24 de clerici ai Mitropoliei Basarabiei au săvârșit sfânta liturghie, la Catedrala Mitropolitană din Iași

Sursa foto: doxa.md

Republica Moldova. În dimineața zilei de azi, 11 octombrie, un sobor de 24 de clerici, preoți și diaconi din Arhiepiscopia Chișinăului, au săvârșit sfânta liturghie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, alături de PS Ignatie, episcopul Hușilor. Serviciul divin s-a desfășurat, cu binecuvântarea ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, la invitația ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. A fost evenimentul liturgic premergător, ce marchează sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei și a țării întregi, conform doxa.md.

Catedrala Mitropolitană de la Iași / Sursa foto: Facebook

Pelerinaj gratuit pentru pelerini din Republica Moldova, la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași

În același context, la inițiativa Centrului de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei, în zilele de 13 și 14 octombrie, va fi organizat un pelerinaj gratuit,  pentru credincioșii de peste Prut, doritori să ajungă la moaștele Sfintei Parascheva, de hramul Ocrotitoarei României. Cinci autocare cu pelerini din Republica Moldova vor ajunge la marea sărbătoare de la Iași.

Pelerinajul se organizează cu binecuvântarea mitropolitului Petru și grație implicării părintelui Marin Osoianu, directorul Centrului de Pelerinaj „Emaus”. De călătoria gratuită la marea sărbătoare de la Iași vor beneficia, în special, pelerinii și preoții colaboratori ai amintitei structuri bisericești de peste Prut, precum și cadre didactice, studenți, elevi și enoriași ai unor parohii.

Acest eveniment consolidează legătura spirituală dintre credincioșii români de pretutindeni, având o semnificație deosebită pentru comunitatea ortodoxă de pe ambele maluri ale Prutului, sub ocrotirea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, potrivit reprezentanților Mitropoliei Basarabiei.

Sursa foto: Arhiva

Basarabenii vor mai aproape de Cuvioasa Parascheva de la Iaşi, cea mai populară  sfântă din România

Catedrală Mitropolitană din Iaşi datează din secolul al XIX-lea. Indiferent de frigul de afară sau de restaurări, şirurile de credincioşi spre racla cu sfintele moaşte nu se micşorează. Dacă ajungi la Sfânta Parascheva, eşti un mare fericit, susţin toţi pelerinii care s-au închinat şi au atins trupul neputred, plin de miresme al acestei cuvioase. Aici, în linişte şi singurătate, oricine dacă se roagă cu credinţă, primeşte toată cererea. După pelerinajul la maica sfântă, dobândim liniştea inimii şi un izvor limpede sufletesc.

Prea Cuvioasa a devenit cea mai populară dintre sfinţii din România, pentru că de sute de ani până azi veghează asupra tuturor celor care îi cer ajutorul. Vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, depărtează toată neputinţa nevindecată. Numai cu atingerea raclei, susţin martorii oculari, cei care se roagă cu credinţă, simt binecuvântarea şi tămăduirea divină.

„Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie”, scriu sfinţii părinţi.