23 dintre traficanţii de heroină au fost arestaţi

Dintre cele 37 de persoane reţinute de procurorii DIICOT, ieri, pentru 23 au fost emise mandate de arest preventiv. În cauză sunt cercetate şi alte cinci persoane arestate anterior, informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism printr-un comunicat.

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, acţiunea de ieri, în cadrul căreia au fost percheziţionate 18 imobile, a fost realizată cu sprijinul ofiţerilor de  poliţie din cadrul IGPR - BCCO Bucureşti,  al specialiştilor DGIPI şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

În cadrul acţiunii au fost confiscate peste 4,5 kg de droguri, a căror valoare este estimată la 500.000 euro, iar 42 de persoane, cetăţeni români şi trei bulgari, sunt cercetate, 28 în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunilor de  trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc, deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu şi constituirea unui grup infractional organizat.

Drogurile erau procurate din Turcia de către un cetăţean bulgar, care, ulterior, prin intermediul altor membrii ai reţelei, asigura transportul şi livrarea în România către liderii reţelelor de distribuţie din Bucureşti. Miercuri au fost depistate in flagrant, în zona Piaţa Unirii, femei în timp ce livrau către un dealer aproximativ 62 grame de heroină, însă reţeaua a intrat în vizorul autorităţilor în data de 19 iunie, când, în apropierea municipiului Giurgiu, au fost depistate în flagrant delict 5 persoane care tranzacţionau peste două kg de heroină.

În baza autorizaţiilor obţinute de procurorii DIICOT, au fost efectuate simultan 18 percheziţii domiciliare, fiind depistate şi ridicate  aproximativ 2,5 kg de heroină, 85 comprimate metadonă, 18 telefoane mobile si  22 cartele SIM, peste 15.000 de lei si 12.150 euro despre care există informaţii ca provin din traficul de droguri, două cântare electronice de precizie, trei autoturisme în valoare totală aproximativă de 100.000 euro, diferite materiale folosite la porţionarea, cântărirea, ambalarea şi consumul drogurilor.