Aproape oricine a consumat alcool până în momentul de față și are cel puțin un tip de alcool sau un cocktail preferat. Atunci când sunt consumate cu moderație, aceste băuturi pot avea un efect benefic asupra organismului tău și a stării tale de bine.
Primele referințe la bauturi alcoolice apar în textele chinezești, scrise cu 1200 de ani înaintea erei noastre. De atunci și până acum, a trecut suficient timp pentru a apărea diferite curiozități referitoare la consumul de alcool. Descoperă, în cele ce urmează, doar 23 dintre acestea!
- Băuturile care conțin alcool au fost inventate înainte de roată.
- Berea este a treia cea mai consumată băutură din lume, după apă și ceai.
- Corpul uman are nevoie de 13 minerale, iar toate acestea pot fi găsite în diverse băuturi alcoolice.
- Cercetătorii au observat că persoanele cu ochi deschiși la culoare au o rezistență mai mare la alcool, deși explicația din spatele acestui fapt este încă necunoscută.
- Durează șase minute până când neuronii și celulele creierului procesează consumul de alcool.
- Alcoolul nu este digerat, ci este absorbit direct în sânge.
- Anumite statistici susțin că, în fiecare moment, aproximativ 0,7% din populația Globului este beată.
- În același timp, peste 48% din populația lumii susține că nu a consumat niciodată băuturi alcoolice.
- În anul 2017, un român a cumpărat, în medie, 75.63 de litri de bere.
- În timp ce Adolf Hitler era abstinent de la alcool, oponentul său, Winston Churchill, este cunoscut pentru înclinația sa spre băuturi alcoolice.
- De altfel, există un cocktail denumit după prim-ministrul englez: Churchill’s Breakfast, care conține whisky, triplu sec, vermouth și suc de lime.
- În Rusia, berea a fost încadrată drept alcool abia în anul 2013.
- S-a observat că oamenii beau mai lent atunci când folosesc pahare drepte spre deosebire de situația în care băutura este servită într-un pahar cu laturi curbate.
- În anul 2021, Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost acordat producției daneze Another Round. Protagoniștii sunt patru profesori de liceu, care încearcă să demonstreze că oamenii s-au născut cu deficit de alcool în sânge și că un consum moderat are efecte benefice asupra psihicului.
- Atunci când consumi băuturi alcoolice, creierul tău eliberează dopamină, hormonul fericirii.
- „Alcoolul” din băuturi precum vinul, berea și alte băuturi spirtoase este, de fapt, etanol sau alcool etilic. Este singurul tip de alcool care, consumat cu moderație, nu provoacă daune grave corpului uman.
- Alcoolul are efecte diferite asupra bărbaților și femeilor. În funcție de sex, fiecare persoană metabolizează diferit alcoolul datorită enzimelor stomacale, hormonilor, raportului dintre mușchi și grăsimi, precum și a concentrației de apă din organism.
- Băuturile de culoare închisă, cum ar fi vinul roșu sau whisky, sunt mai susceptibile să cauzeze episoade severe de mahmureală. În schimb, dacă vei consuma băuturi alcoolice albe sau limpezi, scad șansele de a suferi de efecte neplăcute a doua zi.
- Pe glob, vârsta la care ai voie să consumi alcool, din punct de vedere legal, variază de la 10 la 21 de ani.
- De altfel, există 16 țări în care este ilegal să bei alcool, deși legile nu se aplică la persoane care nu țin de religia musulmană.
- Mușchii absorb alcoolul mai repede decât grăsimile. Drept urmare, persoanele care au mai mulți mușchi și mai puține grăsimi corporale au o toleranță mai mare la alcool.
- Pentru lunetiști, consumul de alcool este benefic. Aceștia susțin că băuturile îi relaxează și le reduce numărul de bătăi al inimii, îmbunătățindu-le performanțele.
- Aproape toate fructele și legumele conțin un procentaj mic de alcool.