23.000 de oameni vor fi îngropați în subteranele Ierusalimului

23.000 de oameni vor fi îngropați în subteranele Ierusalimului

Un imens cimitir subteran ultramodern a fost inaugurat la Ierusalim

O impresionantă necropolă subterană a fost inaugurată la Ierusalim, sub cel mai important cimitir evreiesc al orașului.  Noua locație, foarte modernă, include morminte tăiate în stâncă, galerii interminabile, ascensoare și un sistem sofisticat de ventilație.

După trei ani de muncă, acest nou cimitir poate găzdui deja 8.000 de morminte și, pe termen lung, 23.000. Situat sub pantele abrupte ale cimitirului Har Hamenuhot („muntele de odihnă”), noua necropolă este lungă de 1,6 km.

Acest loc își propune să combine „tradiția (evreiască) și respectul pentru mediu”, potrivit lui Arik Glazer, directorul companiei Rolzur, care s-a alăturat societății funerare din Ierusalim pentru a construi necropola.

Ambele companii au preferat să sape sub munte decât să îl aplatizeze. Resturile vor fi amplasate în cavități dispuse în stâncă, scrie AFP. „Acest tip de înmormântare nu există nicăieri în altă parte din lume, din cunoștința mea", a spus Hanania Shachor, directorul saloanelor funerare din Ierusalim, salutând un proiect „inovator".

„Am vrut să păstrăm terenul pe care locuiesc oamenii, construind în subteran și să evităm construirea de noi cimitire în oraș. Lipsa de spațiu în Israel obligă societățile funerare să găsească noi soluții.

Situația este deosebit de critică în Ierusalim: mulți evrei vor să fie înhumați în orașul sfânt.  Conform credinței evreiești, aici morții vor începe să reînvie la sfârșitul timpului.

Potrivit iudaismului tradițional, este interzisă deplasarea celor înhumați.  Acesta este motivul pentru care proiectanții cimitirului s-au asigurat că rămășițele sunt așezate în cavități dispuse în stâncă, astfel încât acestea să rămână în contact cu pământul.

Ne puteți urmări și pe Google News