21 de rubini, un film care „a despicat apele” în ultimele zile, în ultimele zile, în spațiul românesc. Pe rețelele de socializare s-au născut dispute aprige, combustia fiind interpretarea acestei producții. Care, îi încurcă și pe cei cu idei progresiste, dar și pe cei cu gusturi conservatoare.
Altfel, dincolo de discuțiile pe fond, cu toții apreciază rolul excelent jucat de marele Dorel Vișan. În filmul regizat de pr. Ciprian Mega, mai apar Mickey Rourke, Anthony Delon, Adrian Văncică sau Carmen Tănase.
21 de rubini, un film cu subiect aprig disputat
O analiză a acestei producții este publicată pe asociatiasarmizegetusaregia.wordpress.com
„În contextul în care în Basarabia se duce o luptă acerbă între influența diplomației ruse și păstrarea conștiinței naționale românești dusă pe plan politic, cultural, în presă, biserică, rețele de socializare etc., are loc premierea, la Moscova, a unui film care lovește din plin în imaginea Bisericii Ortodoxe a României. Acest film este mediatizat și în mediile proruse din Republica Moldova și România încercând să dovedească „rătăcirea” celor din BOR. Nu toți moldovenii sunt atenți la presa din România, dar prin rețelele proprii se răspândesc și informații cu scop propagandistic”, precizează sursa citată.
Interpretarea unui preot din Basarabia
„Un preot din Republica Moldova, care aparține de Patriarhia Moscovei, îmi spunea exemplificând acest film: „Voi, românii, ar trebui să stați în țara voastră, nu să vă amestecați în treburile unui stat care nu vă vrea. Sunteți cei mai corupți și imorali, iar acum vreți să ne românizați cu forța. Voi mergeți pe calea homosexualității, iar noi vrem să rămânem ortodocși”.
Ulterior am aflat că prin unele protopopiate ale Bisericii Ruse din Republica Moldova preoților li s-a spus să mediatizeze subiectul acestui film persoanelor cu care intră în contact. De ce oare? Simplu. Subiectul acestui film vine ca o confirmare a unei vechi propagande anti-românești din Basarabia”, se mai spune pe blogul respectiv.
Cum e poluată Republica Moldova
„Aceste ideologii nu sunt noi în Republica Moldova. Diplomația rusă, prin presă, politicieni, Biserica Rusă, dar și prin alte instrumente utilizate în acest sens, propagă românilor dintre Prut și Nistru ideea că românii și moldovenii ar fi popoare diferite, că România ar aduce LGBT în Republica Moldova, că limba română și moldovenească ar fi limbi diferite, iar BOR ar catoliciza și ar sodomiza moldovenii, că rușii au eliberat Moldova de sub ocupație românească etc.”
Discuția se axează și pe propaganda rusească din România, care intoxică spațiul public.
„Reflectând asupra modului în care este prezentat filmul de către propagandiștii ruși din România și Republica Moldova, nu pot să nu amintesc câteva dintre cuvintele doamnei Maria Zaharova, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, care a afirmat în repetate rânduri că românii și moldovenii ar fi popoare diferite, în timp ce moldovenii sunt considerați ca făcând parte din marea familie a slavilor românizați: „Vă amintiți când vorbim despre cetățenii din Moldova…
Limba moldovenească există…Înțeleg că sună… Să reconfirmăm aceasta este destul de ciudat în secolul 21. Dar, pe de altă parte, acum trebuie să ne demonstrăm că există și două genuri, bărbat și femeie. Dar, asta e, intră în aceeași categorie. Când Sandu, Președintele Moldovei, încearcă să spună că nu există limba moldovenească și încearcă să o înlocuiască cu româna, să o redenumească sau să o reprogrameze, nu știu exact. Ar fi de dorit să spunem că da, unii cred că există și 80 de genuri…”
Cozmin Gușă, manipulări în cascadă
Cunoscut filorus, Cozmin Gușă intoxică pe mai multe căi, spațiul public românesc. Vorbind despre evenimente ce nu pot fi probate.
„Pe rețelele mediatice ale propagandistului filorus Cozmin Gușă apar tot felul de „informații bombă”, unele fără sursă care să confirme autenticitatea acestora. Printre aceste informații se numără și aceea că delegația din România a fost întâmpinată cu mult respect și dragoste tocmai de doamna Maria Zaharova, despre care ni se spune că ar avea un respect deosebit pentru poporul român. Da… Serios? Tocmai ne-am convins din afirmațiile dumneaei cât de mult respectă poporul român.
O altă informație fără sursă distribuită pe rețelele mediatice ale domnului Cozmin Gușă ar fi aceea că preotul Ciprian Mega l-ar fi contrazis pe Medvedev tocmai la el acasă, într-o conferință de presă (deci publică), la Moscova, spunându-i să se scuture de gânduri negre împotriva poporului român. Această informație fără sursă circulă doar în România, nu și în țara unde ar fi fost făcută afirmația. Dimpotrivă, presa rusă îl prezintă pe pr. Mega drept un om care deschide ochii poporului rus în legătură cu dictatura din România și din Occident”, explică autorul articolului.
„Nu am găsit nici măcar o singură dovadă”
„Am cercetat tot ce apare în presa rusă și pe rețelele de socializare rusești, dar nu am găsit nici măcar o singură dovadă care să confirme faptul că pr. Mega ar fi făcut astfel de afirmații. Am rugat și colaboratori dintre cei care urmăresc presa rusă, dar nici ei nu au găsit această informație. Îmi pun astfel întrebarea de unde a luat domnul Gușă această informație? Ulterior am avut o convorbire cu pr. Ciprian Mega, care a spus că informația ar fi reală, lucru încă nedovedit. Așadar, singura sursă până în prezent ar fi cuvântul preotului Ciprian Mega și cam atât.
Tot pe rețelele de informare ale propagandistului rusofil Cozmin Gușă apare informația că pr. Mega ar fi intrat în vizită, timp de 20 de minute, la președintele rus Vladimir Putin. La fel ca și alte informații difuzate de domnul Gușă, nici aceasta nu are sursă și nici nu am văzut dovezi în acest sens. De asemenea, nici în presa rusă nu se face referire la o posibilă întrevedere dintre pr. Mega și Vladimir Putin.
Care este marea întrebare
Se ridică întrebarea: singura sursă de informare a domnului Gușă sunt afirmațiile pr. Mega sau aceste informații de interes național se pot confrunta, așa cum prevede deontologia jurnalistică, și cu alte surse de informare?Dacă aceste surse există, și cititorii nu au avut încă acces la ele, este de dorit să fie puse urgent la dispoziția românilor, tocmai pentru a elimina orice suspiciuni și pentru a confirma veridicitatea lor.
Iată și care ar fi principala suspiciune: între cele două știri apare o flagrantă contradicție de logică. Ne întrebăm cum se poate întâmpla ca cei din delegația română a filmului să fi contrat propaganda moscovită anti-românească și să fie primiți, în același timp, cu atâta dragoste de către diplomația rusă, ostilă României și Bisericii Române? Cu atât mai mult, filmul să ajungă în finală (după cum ni s-a prezentat), iar regizorul să fi intrat în vizită la președintele rus, Vladimir Putin.
Așa cum pr Mega și-a făcut poze cu Maria Zaharova sau cu Konstantin Malofeev, nu ar fi putut să facă măcar o poză împreună cu președintele Putin sau cu fostul președinte Medvedev?”, mai precizează sursa citată.