2022, an record pentru imobiliare. Piața cea mai profitabilă

Sursa foto: Arhiva EVZ

Contrar tuturor așteptărilor, anul 2022 a fost un an record pentru piața investițiilor imobiliare. Volumul total al investițiilor s-a ridicat la 1,26 miliarde de euro, cu un avans de 39% față de anul precedent.

Investițiile pe piața imobiliară din România au depășit 1,26 miliarde de euro în 2022, Bucureștiul înregistrând aproximativ 888 milioane EUR, mai mult de jumătate din valoarea acestora.

Piața a înregistrat o creștere constantă pe parcursul primelor nouă luni, care a fost stimulată și mai mult în al patrulea trimestru de cea mai mare tranzacție a anului: achiziționarea de către Paval Holdings a portofoliului de birouri al CA Immo pentru 377 milioane EUR.

Care este cea mai profitabilă companie din piaţa hotelieră

Aceasta nu numai că a dus ponderea investițiilor interne la aproape jumătate din totalul activității pentru 2022, dar a poziționat compania românească drept unul dintre principalii proprietari de birouri din țară.

Dar cea mai profitabilă companie din piaţa hotelieră este societatea care administrează hotelul de cinci stele JW Marriott din Bucureşti, care a avut un profit net de 30,9 milioane lei şi o cifră de afaceri de 154 milioane lei în 2022.

Sursa foto: Pixabay

Atât în 2022, cât și în T1 2023, Bucureștiul a înregistrat peste jumătate din investiții (888 m EUR, respectiv 74,8 m EUR).

„Pe lângă stabilitatea pieței și varietatea produselor, un alt motiv pentru care interesul investitorilor s-a îndepărtat de orașele regionale în ultimii ani este faptul că blocajele în dezvoltare cauzate de pandemie au dus la un număr limitat de proprietăți de calitate disponibile pentru vânzare. O serie de noi dezvoltări anunțate pe piețele regionale urmează să fie initiate în 2023 și să creeze oportunități suplimentare de investiții în anii următori”, a spus Ilinca Timofte, Head of Research, Crosspoint Real Estate.

Salarii mici la hoteluri şi restaurante

În luna iunie, salariul mediu net în hoteluri şi restaurante a fost de 2.525 lei, cel mai mic câştig salarial din economie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS)

Anul costurilor ridica­te şi al unei inflaţii record le-a a­dus totuşi pro­fituri record hote­lierilor şi proprie­tari­lor de uni­tăţi de cazare, care au încasat un profit net de 2 miliarde lei în 2022, potrivit datelor Registrului Comerţului.

Sursa foto: Pixabay - Imobiliare

Marja de profit este peste 20%, un nivel foarte mare pen­tru o industrie în care costu­rile sunt destul de ridicate, puţi­ne industrii reuşesc să ajungă la astfel de marje.

Cu o astfel de mar­jă to­tuşi angajaţii din hotelă­rie au prin­tre cele mai mici sala­rii din eco­nomie. Ultimele date de la In­sti­tutul Naţional de Statistică a­rată că cele mai mici salarii din luna iunie a acestui an au fost înregistrate în hoteluri şi resta­urante, de circa 2.525 lei. Spre comparaţie, salariul mediu net, în luna iunie, a fost de 4.600 lei, potrivit analizei zf.ro.