Într-o singură săptămână, credincioșii care au venit să se roage la moaștele Sfintei cuvioase Parscheva au lăsat în cutia milei două milioane de lei
Aproape două sute de mii de credincioşi au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în ultima săptămână şi cei mai mulţi dintre ei au făcut donaţii. Câte un leu, câte zece lei, sau chiar mai mult, credincioşii au lăsat la moaşte cât i-a lăsat inima şi buzunarul. Faţă de anii trecuţi, sumele lăsate în cutia milei au scăzut, însă, considerabil. Oamenii recunosc că pentru pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva trebuie să-şi chivernisească bine banii. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că banii strânşi vor fi folosiţi în scop caritabil. Pentru că numărul credincioşilor care vin acum să se închine la sfânta Parascheva a scăzut, înalţii preluaţi au luat decizia să ducă racla cu moaşte înapoi în interiorul Catedralei Mitropolitane. În ultima seară cât au stat afară moaștele sfintei au avut o concurență mare în concertul care se desfășura în apropierea Catedralei Mitropoliei Moldovei