20.000 de clădiri vechi stau în pixul lui Pleşca

Fostul „uslaş”, ajuns şef la Direcţia pentru Cultură Bucureşti, poate decide care case din zonele protejate vor fi demolate.

Aproape 20.000 de clădiri vechi din cele 98 de „zone construite protejate” ale Bucureştiului pot primi oricând aviz de demolare, în funcţie de interesele „rechinilor” imobiliari, prin simpla semnătură a şefului Direcţiei pentru Cultură Bucureşti, fără a fi comisă vreo ilegalitate. Practic, toate aceste clădiri vor fi, începând de azi, la discreţia pixului unui fost ofiţer de securitate şi director de ICRAL: Eugen Pleşca, o persoană foarte contestată, fondator USLA şi primar PSD al sectorului 3 până în 2004.

Cei 100 de protestatari anunţaţi ieri pentru mitingul din faţa Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), pentru a contesta concursul care-i stabileşte pe noii directori ai Direcţiilor Judeţene de Cultură (DJC) s-au dovedit a fi doar câteva zeci, majoritatea cei aflaţi la vârful asociaţiilor organizatoare: Asociaţia Bucureşti, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi Fundaţia Eco-Civica. „Nu mă lăsaţi singur”  „Refaceţi concursul!”, cereau protestatarii, prin lozinci strigate şi chiar cântate: „Vrem specialişti, nu securişti!” sau chiar „Pleşca, eşti o mizerie!”. Sărea în ochi lozinca cea mai comică: „Fără Ple(a)şca la Cultură!”.

Theodor Paleologu, ministrul culturii, şi-a exprimat încă o dată preocuparea pentru soarta patrimoniului construit, precum şi imposibilitatea de a se sustrage comandamentelor politice din partea coaliţiei. „Pleşca este omul lui Vanghelie”, a repetat Paleologu în numeroase rânduri. Exasperat de acuzele care curgeau din toate direcţiile, ministrul a replicat: „De ce nu v-aţi înscris la concurs? Mă lăsaţi singur! Oameni de mare calitate şi pregătire, la care ţin foarte mult, i-am invitat să se înscrie la concurs, i-am invitat să fie consilierii mei şi m-au refuzat. Nu îi interesează chestiunile administrative”. „Vă rog frumos, nu mă mai lăsaţi singur!”, a făcut un apel Paleologu, amintind ulterior că este un subiect constant de discuţie în Coaliţie, iar PSD-ul îi cere mereu capul. Ofiţer USLA metamorfozat în romancier

Ca soluţie de moment, Paleologu a propus o întâlnire, în sediul MCCPN, între reprezentanţii ONG-urilor şi Pleşca, pe care l-a chemat prin telefon, pentru a formaliza un „agreement” între părţi. În discuţia cu ministrul şi cu activiştii contestatari, Pleşca s-a prezentat ca un iubitor de cultură, spunând chiar că lucrează de 10 ani la un roman, şi ca un fost primar de sector luminat, asigurându-i pe cei prezenţi că nu va ceda niciunei presiuni politice.

ONG-urile sunt nemulţumite şi de alte numiri din ţară. Este cazul Hunedoarei, unde este propus la şefia DJC Ciprian Roman, cântăreţ, sau al Doljului - unde în cărţi este PSD-istul Radu Preda, omul de casă al senatoarei Olguţa Vasilescu.

CLUJ Un economist – interpret în lupta cu mafia imobiliară

În fruntea Direcţiei pentru Cultură a judeţului Cluj, cele mai mari şanse, le are interpreta de muzică populară Maria Dana Golban (foto), una dintre cele mai cunoscute în Ardeal. Maria Dana Golban spune că a fost nominalizată pentru această funcţie de PSD Cluj. „Sunt foarte pregătită să ocup această funcţie iar dacă nu aş fi fost nu aş fi răspuns reomandării PSD. Cred că oamenii de cultură din CLuj ar aprecia numirea unui om competent în această funcţie şi nu înţeleg de se tot vorbeşte despre o interpretă de muzică populară. Pentru mine interpretarea folclorului este o pasiune şi nu o profesie”, a spus Maria Dan Golban.

Noul director al Direcţiei Pentru Cultură Cluj a terminat Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea marketing şi a absolvit şi un master pe comunicare interculturală. De opt ani, Maria Dan Golban lucrează ca şi referent la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. „Este păcat că cei care contestă aceste numiri nu au puterea să vadă şi articolele scrise de mine sau faptul că la Direcţia pentru Cultură Cluj, site-ul instituţiei nu a fost actualizat din anul 2007, iar vechiul director nu a făcut prea multe”, a mai spus Maria Dan Golban. Ea a adăugat că va avea puterea să lupte şi cu mafia imobiliară vânează clădirilor din patromoniul cultural naţional. (Mihai Şoica)

HUNEDOARA „Problema se pune invers"

Ciprian Roman, interpretul de muzică populară nominalizat de PSD pentru şefia Direcţiei pentru Cultură Hunedoara, spune că este mândru că este cunoscut mai mult ca solist decât ca economist. Roman declară că problema specialiştilor care ar trebui să conducă direcţiile pentru cultură nu este pusă corect, la ora actuală: „Eu am un master în administraţie publică, iar problema reală este lipsa specialiştilor din instituţiile culturale. Poţi să fi un ilustru profesor de istorie, dar degeaba dacă nu ai în instituţie o echipă competentă. La concurs am prezentat un plan de eficientizare a activităţii Direcţiei pentru Cultură Hunedoara şi aş fi ipocrit dacă aş vorbi de el în doar câteva cuvinte”, spune el.

Ciprian Roman are 32 de ani, iar între 2002 şi 2005 a fost director Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, iar din 2005 a condus serviciul de cercetare al centrului amintit, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara. (Ciprian Iancu)

DOLJ Radu Preda, băiatul de casă al Olguţei Vasilescu

Nominalizarea PSD pentru funcţia de director al Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Dolj este Radu Preda, cunoscut în viaţa publică a judeţului până acum doar ca protejat al senatoarei Lia Olguţa Vasilescu. Preda a fost şeful ei de cabinet încă din mandatul trecut, de pe vremea când Olguţa reprezenta PRM în Camera Deputaţilor.

Când aceasta s-a mutat în PSD, nu a venit cu mâna goală, luându-l şi pe Radu Preda după ea. Fost preşedinte al organizaţiei de tineret a PRM Dolj, Preda este în prezent consilier judeţean al PSD, ocupându-se, în paralel, şi de cabinetul Olguţei Vasilescu. Veniturile sale provin din Parlament şi din funcţia de administrator a două firme din Craiova, conform declaraţiei sale de avere. (Gabriela Zanfir)

TIMIŞOARA

Suspendată petru neimplicare

Violeta Zonte, membră a PNL care a condus Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Timiş din anul 2005, a fost reconfirmată pe funcţie, după ce s-a înscris în PDL. Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a confirmat, luni, că Zonte a trecut cu brio examenul pentru funcţie şi că şi-a păstrat postul, iar în calitatea-I de preşedinte al PDL Timiş, a mai precizat că aceasta „s-a înscris în partid de o anumită perioadă”.

Liberalii spun că de anul trecut a fost suspendată din partid pentru neimplicare. „Violeta Zonte a fost o achiziţie recentă a PNL Timiş, tot anul trecut nu a participat la nicio activitate, ceea ce era obligatioriu, având în vedere că partidul o promovase într-o funcţie”, a declarat Petru Ehegartner.

Scandalul deconcentratelor în Timiş se lasă cu acuze virulente PSD - PDL; primii acuzând democrat – liberalii că au „furat” nişte funcţii. Luni, doi social democraţi au preluat şefia a două importante instituţii timişene: Cristian Adam, consilierul local atacat de un poliţist comunitar cu spray lacrimogen) e noul şef de la OPC, iar doctorul Florin Bîrsăşteanu este noul manager al Spitalului Judeţean. (Georgeta Petrovici)