Editura Evenimentul si Capital

"MITURILE ISTORICE ALE ROMÂNILOR". 1971, sfârșitul perioadei liberale a regimului Ceaușescu | SERIAL EVZ

Regimul Nicolae Ceaușescu a cunoscut și perioade de deschidere culturală SURSA FOTO: FOTOTECA COMUNISMULUI
Autor: | | 73 Comentarii | 5267 Vizualizari

În domeniul scrierilor istorice, teoria pragului 1971 este infirmată. Operele importante de istorie, contrare programului ideologic rigid, apar cu precădere după acest an. În Istoriografia română recentă este invocat un prag ideologic al anului 1971, al “minirevoluției culturale” care “a pus capăt în mod brutal fazei liberale a regimului Ceaușescu”. Cel puțin în domeniul scrierilor istorice, teoria pragului 1971 al încetării “liberalizării” se lovește de realitatea istoriografică, deoarece operele importante de istorie, contrare programului ideologic rigid, apar tocmai după 1971.

Vom porni de la documentul “Referat asupra unor probleme semnalate între anii 1966 – 1968 la lectura lucrărilor și articolelor de istorie a patriei” (1969) și care ar trebui să ilustreze cenzura aplicată operelor de istorie, fiind vorba de observații rezultate “la lectura înainte de tipărire a volumelor, studiilor și articolelor de istorie” și care semnalează “tratarea în mod greșit a unor probleme”1).

„Erorile” eliminate de cenzura comunistă

Care erau aceste “erori” semnalate de cenzură și care bănuim că au fost eliminate din texte?

a) burghezia era prezentată “ca o forță politică ce a reprezentat întotdeauna interesele naționale majore ale poporului român, având un rol covârșitor în momentele cruciale ale istoriei noastre”;

b) “rolul hotărâtor în realizarea Unirii l-a avut burghezia transilvăneană, Partidul Național Român”;

c) “în aceste lucrări era evidențiată, cu caracterizări superlative, activitatea pozitivă desfășurată în vederea realizării idealului național, de către Iuliu Maniu, I.I.C.Brătianu - și în general de familia Brătienilor – Take Ionescu și alții”;

d) acreditarea ideii “că scopul final al intrării lui Antonescu în războiul hitlerist ar fi fost determinat de intenția sa de a obține în cele din urmă din partea lui Hitler o revizuire a Dictatului de la Viena”;

e) “tendințe contrare indicațiilor de partid în problemele reconsiderării valorilor trecutului” prin publicarea integrală a documentelor, necenzurate, sau “proslăvirea îndeosebi a monarhiei”;

f) “reconsiderări exclusiv elogioase ale unor istorici din trecut” sub acoperirea unor formulări fals critice: “personalitate contradictorie”, “în ciuda contradicțiilor existente în concepția sa”, după care ”este elogiat pe larg fondul pozitiv de idei”;

g) “aprecieri necorespunzătoare la adresa Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”;

h) includerea între provinciile istorice românești de teritorii din estul Ungariei, nord-estul Iugoslaviei și sudul Dunării, “trecând cu vederea repercusiunile unor asemenea puncte de vedere asupra relațiilor actuale ale țării noastre”;

i) “referiri explicite la Basarabia, întreaga Bucovină sau la Cadrilater, ca părți componente ale aceluiași ansamblu politic unitar”;

j) temele de istorie contemporană sunt amânate sistematic de la an la an 2).

Citind doar documentul, poți crede că el a fost urmat de introducerea restricțiilor. În realitate, toate aceste teme, care ar fi trebuit cenzurate, sunt dezvoltate, dimpotrivă, pe larg, în istoriografia de după 1971.

Istoria partidelor democratice, ascunsă după titluri anoste

În problema “elogierii” partidelor burgheze aspectul remarcabil este că, sub titluri anoste, istoricii români publică istoria principalelor partide democratice ale țării.

● În 1979 apare lucrarea ”Grupări și curente politice în România între Unire și Independență” a lui Apostol Stan, o primă istorie a liberalismului românesc și a Partidului Național Liberal;

● În 1983 apare, sub titlul ”Din viața politică a României (1926 – 1947)” a lui Ioan Scurtu, o istorie a Partidului Național Țărănesc, în care, printre altele, se afirma, în ciuda observațiilor cenzurii, că Partidul Național Român (PNR), cu sprijinul secției române a PSD din Ungaria, a “organizat acțiunile care au culminat cu Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”;

● Anastasie Iordache publică în 1984 cartea ”Pe urmele lui Dumitru Brătianu”, în care afirma negru pe alb că Ion C. Brătianu “avusese un rol important în declanșarea și salvarea revoluției la București (1848)” și că, după ce s-a proclamat Regatul la 14 martie 1881, “țara își va da în curând seama că fără Ion. C. Brătianu nu se poate”,

● În 1988, tot Anastasie Iordache publică ”Originile conservatorismului politic din România, 1821 – 1882”;

● În 1987 apare volumul masiv (600 de pagini!) de istoria Partidului Conservator, al istoricului Ion Bulei, în care se afirma că partidele burgheze “au subordonat chestiunile dezvoltării interne ale Vechiului Regat mereu și mereu idealului național de unitate deplină”, iar Partidul Conservator este cel care a așezat bazele economico- financiare sănătoase ale țării.

Două lucrări curajoase

● Celebrele cărți ale lui Aurel Simion, care au răsturnat complet poziția oficială despre regimul Ion Antonescu și despre 23 august 1944, apar în 1976 (”Regimul politic din România în perioada sept.1940 – ian. 1941”, cu numele generalului Ion Antonescu pe copertă) și în 1979 (”Preliminarii politico-diplomatice ale insurecției române din august 1944”, unde se afirma, de exemplu, că moneda românească în timpul regimului Antonescu avea “acoperirea cu aur cea mai mare pe care o posedă, la ora actuală, vreo țară din Europa”).


În 1976, două cărți celebre ale lui Aurel Simion răstoarnă complet poziția oficială despre regimul Ion Antonescu și despre 23 august 1944


● În anul 1985 apare volumul ”România în vâltoarea anului 1939” al Liviei Dandara, în care se afla un capitol întreg despre Corneliu Z. Codreanu și despre asasinarea conducerii legionare, prin act de terorism de stat, din ordinul Regelui Carol al II-lea;

● În 1986 apare cartea șocantă ”Economia României în primii ani postbelici (1945 – 1947)” a lui Ion Alexandrescu, operă-pretext pentru prezentarea datelor reale ale spolierii României de către URSS. Este singura lucrare profesionistă de istorie care demonstrează, cu date și cifre, faptul că URSS, dincolo de cele 300 milioane de dolari despăgubiri de război stabilite prin tratate, a scos ilegal din România valori de peste 7 miliarde de dolari. Analiza Bibliografiei istorice a României (BIR), pentru perioada 1974 – 1979, dezvăluie lucruri surprinzătoare.

SOCANT! IUBITA unui jucator, BATUTA pe stadion! Primele IMAGINI

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI