18 spitale bucureştene, cadou pentru Oprescu

18 spitale bucureştene, cadou pentru Oprescu

Un număr de 18 spitale din Capitală au fost transferate de la Ministerul Sănătăţii la Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), potrivit unui act normative aprobat ieri de guvern.

Transferul face parte dintr-un program-pilot, cu durata de un an, referitor la descentralizarea sistemului sanitar.

„Menţionez că în municipiul Bucureşti se transferă numai unele unităţi sanitare cu paturi, iar cele de urgenţă, care asigură asistenţa medicală de urgenţă la nivel naţional, nu se transferă“, a spus recent ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Tot ieri, executivul a decis să transfere şi Spitalul Municipal Oradea în administrarea autorităţilor locale. PMB şi consiliile locale vor putea modifica structura organizatorică, reorganiza, restructura, schimba sediul şi denumirile spitalelor publice din domeniul lor de competenţă numai cu avizul Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, până la 1 ianuarie 2010, guvernul va aproba şi lista tuturor unităţilor sanitare cu paturi care vor trece la comunităţile locale, în funcţie de rezultatele proiectului-pilot care va începe anul viitor în Capitală.

BUCUREŞTI

Spitalele oferite cadou lui Oprescu

> Spitalul Clinic „Sf. Maria“ > Spitalul Clinic de Obstetrică Filantropia > Spitalul „Prof. Dr. Dan Theodorescu“ > Spitalul „Dr. Carol Davila“ > Spitalul Colentina > Spitalul „Dr. I. Cantacuzino“ > Spitalul de Ortopedie Foişor > Centrul „Dr. Ion Stoia“ > Spitalul „Sf. Ştefan“ > Spitalul Caritas > Spitalul „N. Malaxa“ > Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu“ > Spitalul „Dr. Victor Babeş“ > Spitalul „Colţea“ > Spitalul de Geriatrie „Sf. Luca“ > Spitalul „Prof. Dr. Scarlat Longhin“ > Spitalul „Prof. Dr. Th. Burghele“ > Spitalul „Prof. Dr. Panait Sârbu“

Ne puteți urmări și pe Google News