Pe 22 martie s-au născut: Maximilian I, Anthonis van Dyck, Marcel Marceau, Robert Andrew Milikan, Leonard „Chico” Marx, William Shatner, Mariah Carey, Tora Vasilescu, Virgil Gheorghiu.
În calendarul creștin ortodox sunt Sfinţii: Vasile din Ancira şi Drosida, fiica împăratului Traian. Nu este foarte clar cum o fată de împărat roman, Traian, a devenit complice în o afacere cu moaşte de martiri creştini! Şi asta la începutul secolului II, când creştinii nu erau nici 5% din populația imperiului. Adolf von Harnack, savantul german care le ştia pe toate în materie de istorie creştină veche, mare specialist în Noul Testament, spune că moştele nu erau chiar moaşte, ci nişte odoare de aur cu nestemate. Aşa, da! Femeile, coţofane adevărate, când este vorba de sclipiciuri preţioase parcă pierd şi puţina minte pe care o au, spunea Leonardo da Vinci. Pe de altă parte, propaganda creştină din vremea sacralizării Drosidei era focalizată pe femeile aristocrate, se urmărea convertirea lor. E bine să fii sfântă! - vorba lui Mel Brooks!
Nimic, dar nimic în ”Kalendar”!
"Evenimentul Zilei" din 22 martie 1988 – primul caz oficial de eutanasie „mercy killing” a avut loc în Australia, prin deconectarea unui pacient fără activitate cerebrală de la aparatele de întreţinere a vieţii. Acest caz a pus din nou în discuţie „joaca de-a Dumnezeu” şi până unde pot merge procedurile medicale de „salvare” a pacientului. Dreptul omului la o moarte decentă, onorabilă, este un drept divin, se spune în Orient. Sursă ”Book of Days”
Dragi lupi, padawni și hobbiți există teorii ale conspirației din cele mai ciudate, mai paradoxale. Una dintre ele susține că Vladimir Vladimirovici Putin ar fi francmason de Rit Scoțian Antic și Acceptat.
Hai să vedem cum stăm cu masoneria în Rusia. Istoric. În anul 1732 existau mai multe loji în Rusia țaristă, se pare că în număr de trei, este prima menționare documentară a masoneriei speculative, a lojilor albastre. Este posibil ca țarul Petru al III-lea să fi primit lumina în loja ”Sankt Nikolai”și a protejat dezvoltarea francmasoneriei în rândurile aristocrației și a intelectualilor. Caracteristic masoneriei ruse de început, spune Ivan Turgheniev, era un ameste de societate secretă elitistă, aristocratică, cu religia și militarismul.
În timpul țarinei Ecaterina a II-a în Rusia are mare succes organizația ”Rosicrucienii de Aur” unii spun că ar fi fost o ramură a Martinismului și alte structuri similare de inspirație masonică. Dar, după Congresul Sfintei Alianțe, de la Verona, țarul Alexandru I interzice activitatea masonilor în Rusia, printr-un decret imperial din 6 august 1822. Din acel moment francmasoneria rusă activează în ilegalitate. Succesorul lui Alexandru I, țarul Nicolae I confirmă decizia contra masonilor în anul 1826, având motivația participării masive a masonilor la revolta decembriștilor.
Activitatea masonilor ruși s-a confundat cu acele grupări revoluționare victorioase în prima parte a Revoluției din 1917 și care încercau stabilirea unei democrații parlamentare. Să ne amintim că Guvernul provizoriu a fost prezidat de prințul Lvov, mason de grad înalt.
Ajunși la putere, bolșevicii au interzis cu desăvârșire activitatea masonică, dictatura proletariatului era incompatibilă cu prezența altui centru de putere, secret. Timp de aproape 80 de ani masoneria rusească și-a desfășurat activitatea în exil, mai ales în Franța, unde au emigrat rușii albi.
La 5 septembrie 1990 Congresul deputaților de la Moscova a adoptat o rezoluție care garanta libertatea de asociere. Imediat, Ambasadorul fostei URSS la Paris este invitat la sediul Marelui Orient, strada Cadet, nr 16, la un dejun. Rezultă, din discuții, că autoritățile de la Kremlin nu ar fi fost ostile reaprinderii luminilor templelor masonice la Moscova. Ceea ce se întâmplă la 28 aprilie 1991, s-a constituit loja ”Steaua Nordului” cu 20 de triunghiuri, adică cel puțin 60 de membri. În mai este creată loja ”Novikov” cu cel puțin cincizeci de masoni. La 18 august 1991, la Moscova aterizeză Marele Maestru al Lojei ”Pușkin” (GNLF). La 19 august are loc puciul.
”Astreé” și ”Armonia” sunt cele două loji cu care și-a început activitatea GNLF pe teritoriul Rusiei. La 10 decembrie 1991 și respectiv, la 14 ianuarie 1992. Au urmat ”Lotus” și ”Gamayun”. Pe 24 iunie 1995 s-a creat Великая ложа России, Marea Lojă Rusă. În prezent, specialiștii în domeniu consideră că în Federația Rusă sunt mai mult de cincizeci de mii de masoni și cel puțin două mari loji.
În Federația Rusă masonii sunt atacați periodic de extrema dreaptă, sau de cea stângă, sau de toată lumea, când ceva nu iese cum trebuie. Masoneria rusească este țapul ispășitor perfect!
De unde ideea, teoria conspirației, că Vladimir Vladimirovici Putin ar fi mason? După unele simboluri și atitudini ale sale, în special pozițiile mâinilor și ale degetelor, spun conspiratorii. S-a tot învârtit această teorie a conspirației, de mai mult timp, acum a revenit și am fost întrebat și eu, de prieteni de departe.
Eu nu cred în această teorie a conspirației. Vladimir Vladimirovici Putin nu are nevoie să fie mason. Acest lucru mai mult l-ar încurca. În timp și-a creat pârghiile de conducere și reprimare, nu are nevoie de artificii de stil. Atâta timp cât promite că o să facă Rusia mare (unde am mai auzit asta?) și convinge poporul că există o conspirație împotriva Rusiei, care este asediată – ei bine, el conduce jocul, nu are nevoie de societăți secrete!
Pe cine pomenim astăzi? Mariah Carey, bleah, scârbos, nu mi-a plăcut niciodată. Leonard „Chico” Marx, bun, dar nu am chef de comedii tâmpițele americanoide. William Shatner? Poate, să revăd episoade din ”Star Trek” cu tricouri scurte? Marcel Marceau? Nu am dispoziția necesară pentru un mim tragic. Tora Vasilescu? Sigur că da! Întotdeauna mi-a plăcut fata asta. Să-i spunem La mulți ani! ”Gloria nu cântă” asta o să fie alegera mea! Un film din anul 1976, o comedie, mai mult sau mai puțin muzicală, cu Toma Caragiu, Margareta Pâslaru, Jean Constantin, Octavian Cotescu, Constantin Diplan, Margareta Pogonat, Cornel Patrichi, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Horațiu Mălăele – nu mai îmi amintesc de alții, ordinea este aleatoare, dar ce distribuție! Regia lui Alexandru Bocăneț, cel care ne-a înfrumusețat viețile cu talentul lui extraordinar.
Nu mai exclam ce actori și ce cinematografie am avut, este de la sine înțeles, dar lucrurile se pot îmbunătăți, exista mereu această speranță, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
⃰ ⃰ ⃰
HOROSCOP
BERBEC Astăzi vrei să te bucuri de armonie, liniște, lucruri bune şi timpul frumos. Dar, nu trebuie să te laşi descurajat de întârzieri și amânări! Te poţi relaxa, ceea ce a fost mai greu, a trecut! Profită din plin de valul de energie primăvăratecă care te cuprinde şi pregăteşte-te pentru sezonul cald. După cum vezi, primăvara este cam, dacă nu foarte, capricioasă, dar a început. Luna şi Venus, poziţiile lor, dar şi întreaga configuraţie te indreptăţeşte să faci astăzi ceva cheltuieli pentru garderoba personală. Este o perioadă în care încep să se materializeze eforturile trecute.
TAUR Lucrurile au intrat într-o rutină, o filosofie de primăvară. Totuşi, nu lăsa nicio schimbare să te tenteze. Lasă lucrurile aşa cum sunt şi în felul acesta poți avea numai de câştigat! Dacă eşti o persoană importantă şi mai ales dacă nu eşti, astăzi nu poţi să apari oricum în public. Şi moda este un mod de comunicare. Eleganţa şi distincţia trebuie sa te caracterizeze. Dar modul suprem de comunicare este sfidarea modei, asta dacă eşti foarte tare. Miliardarii, regii, preşedinţii nu respectă moda. Ei fac moda! Câştig prin titluri de valori, bursă, poate şi la afaceri legate de piese de schimb, jucării şi/sau tutun.
GEMENI Excelezi în comunicare, ai imaginaţie, eşti ca argintul viu, dar... încă nu ai rezolvat problema cu superficialitatea! Și cu terminatul lucrurilor începute. Azi, bazează-te pe prietenii vechi. Trebuie să te bazezi mai mult pe cei din jur, mai ales pe cei mai în vârstă şi bine-intenţionaţi, pe seniori, cei care nu mai au de ce să ia parte la „competiţie”, pentru că ori au o poziţie privilegiată ori... nu le pasă! Evită împrumuturile de bani. Păzeşte-ţi sănătatea de schimbările bruşte de vreme. Poţi face mici modificări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii.
RAC Dimineața bazează-te pe intuiţie, prima impresie. Nici nu ai timp de studii şi de analize psihologice complete! Ia viaţa aşa cum vine, fii pe val, nu te mai zdrobi să înoţi contra curentului! Nu trebuie să exagerezi disensiunile sau divergenţele de opinii cu anturajul, cu colegii şi/sau vecinii. Poţi, pentru o scurtă perioadă de timp, să te izolezi de anturaj, de prieteni, şi să consumi deliciile amorului numai cu noua cucerire. Ceilalţi nu o să-ţi simtă lipsa. Dacă nu ai o nouă cucerire, poţi adapta la situaţia ta, vorba bancului cu Radio Erevan!
LEU Noi speranţe te fac în acestă zi optimist şi motivat. Activitatea cotidiană îţi pare mai puţin obositoare. Eşti în creştere de energie în zodia Berbecului, un semn binevoitor, tot de foc. Normal şi de la sine înţeles, trebuie să ceri ajutor când eşti în criză, cât oi fi tu de Leu! În a doua parte a zilei pentru unii din zodia protejată de Soare perspectiva personală se îmbunătăţeşte într-un mod aproape spectaculos. Te simţi bine şi chiar ai dori să ieşi în oraş la un pahar de vorbă, sau la un spectacol. Perioada îţi este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii amoroase.
FECIOARĂ Aspecte favorabile, în sensul că dacă te limitezi la activităţile obişnuite, se poate să nu ai niciun necaz. O situaţie din familie te îngrijorează, dar astăzi poţi lucra la rezolvarea ei. Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, te vei simţi foarte bine; nu este o idee rea să faci un tur de telefoane sau internet, rețele, pe la vechii prieteni de şcoală, sau de la serviciu. Atenţie mărită la sfârşitul zilei, pe seară, când răbdarea îți este pusă la încercare, din cauza unor întârzieri, reprogramări, amânări! BALANŢĂ Atitudinile tale de astăzi sunt mai ciudate, nu sunt pe placul tuturor. Nu te aventura în medii şi locuri necunoscute, posibil ostile. Zâmbeşte, fii plăcut, tolerant şi o să supraviețuiești! Nu da şi nu lua bani cu împrumut, astrele nu te favorizează. Cu toate aspectele relativ nefavorabile, poți să ai banii necesari, ca de obicei, totul se rezolvă în ultimul minut. Dar nu, astăzi! Veşti bune, de departe. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, adică mediocru. Oricum, oferta este aşa cum este, calitatea este aşa cum este, stelele spun că este greu să găseşti o jumătate pe măsura visurilor!
SCORPION Ai motive și eşti mai hotărât decât oricând să-ţi respecţi calea ta, promisiunile făcute ţie însuţi. E bine, acest tip de tenacitate bine temperată îţi întăreşte încrederea în forțele tale! Este posibilă oricând o schimbare a situaţiei în bine, atât financiare cât şi sentimentale. Trebuie, însă, să eviţi discuţiile aprinse cu colegii, cu asociaţii şi partenerii, sau în familie. În relaţiile amoroase nu te lăsa astăzi condus numai de impulsul de moment, de hormoni, mai foloseşte şi tehnici verificate, zâmbeşte şi reprimă-ţi pornirile agresive.
SĂGETĂTOR Sedentarismul nu îţi face deloc bine, nici fizic şi nici pe plan psihic. Închiriază o bicicletă, patine cu rotile, fugi prin parc, sau seara, foarte târziu, la sală. Este şi un prilej social! Ceva sport, poate tenis, poate ping-pong (a revenit moda) poate volei in sala cu fetele – nu ţi-ar prinde deloc rău, după activitatea cotidiană, bineînţeles. Sigur, dacă nu eşti din categoria drogaţilor de muncă, sau a şantajaţilor de către bancă, care trebuie să muncească de la nouă dimineaţa la nouă seara, spre profitul patronilor şi ruinarea propriei sănătăţi. Ignoră cu superbie regală toate sfaturile bine intenţionate ale părinţilor, prietenilor, colegilor şi profesorilor. Oricum, propria experienţă este mai importantă!
CAPRICORN O zi prietenoasă, aşa că dacă timpul este frumos, poţi să ieşi în oraş cu prietenii, familia, cei dragi! Fii cumpătat, nu ascet! Nu lua și nu da bani cu împrumut, azi este pagubă curată! Până la urmă descoperi că toată civilizaţia asta nu-i decât un moft ca să te pună la tras jugul. Ai descoperit apa caldă şi mersul pe jos, ca împăratul mitic chinez Huan ! Ca recompensă te gândeşti să pleci câteva zile la munte, poate în weekend, împreună cu ultima cucerire. Care cucerire este doar virtuala, ca mai tot ce se întampla in jurul tau. Cască ochii bine, că lumea geme de proşti! Şi nu este nici un motiv să intri şi tu în clubul lor cu multe miliarde de membrii!
VĂRSĂTOR Promisiunea succesului te face motivat şi alert. Pentru tine e foarte important, fiind vorba despre sentimente! Nu fii sever cu propria personă, oferă-ţi prilejuri de distracţie şi relaxare! O configuraţie astrală echilibrată face ca perioda în discuţie să fie şi benefică, totuşi. Magnetismul personal este în creştere – poţi rezolva relativ uşor problemele sentimentale. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Mai greu, puţin mai greu, este cu autorităţile şi cu terţii. Nimic nu mai este cum a fost. Valorile se schimbă, dar pe tine nu te surprinde prea mult. Noul te fascineză şi în bunătatea şi utopia proprie crezi că poate fi mai bine. Credendo vides!
PEŞTI Se pare că hotărârile tale devin mai mature, corecte, eficiente şi nu te mai laşi influenţat. Ai dovada că nu ai pierdut timpul degeaba, că ai experienţa necesară conducerii destinului tău! Mâncarea naturală (evită alimentele ce provin din plante mutate genetic), vitaminele cu minerale şi sucuri din fructe la care poţi adăuga ceaiuri din plante româneşti te ajută să treci de această perioadă de început de primăvară, cu vitalitatea mai scăzută. Poţi să treci pe o mâncare de post care îţi place. Trebuie să vezi ce ţi se potriveşte, atât în ceea ce priveşte dieta alimentară cât şi anturajul, prietenii, cunoştiinţele. Fii mai selectiv(ă)!