Fiecare şcoală din ţară va fi evaluată, până la 1 decembrie 2009, de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), instituţie care va realiza o bază de date naţionale, referitoare la factorii de risc educaţional sau performanţele unităţilor şcolare.
„Un factor de risc este, de exemplu, nivelul educaţional al părinţilor. Sau numărul de absenţe al elevilor“, explică preşedintele ARACIP, Şerban Iosifescu. De acest proiect vor beneficia atât elevii, cât şi părinţii care vor să-şi înscrie copiii la şcoală/liceu, pentru că vor şti dinainte la ce să se aştepte. Fiecare instituţie din România va avea o pagină de internet, pe portalul creat de ARACIP, unde vor exista raportul de evaluare, opiniile părinţilor şi ale elevilor care învaţă în şcoala respectivă, dotările pe care le are, precum şi situaţia autorizaţiei sanitare.
„ARACIP a evaluat 1.000 de şcoli, din care aproape 15% nu întrunesc standardele minime de calitate“, a declarat vicepreşedintele instituţiei, Constanţa Mihăilă.