1.200 de tone de apă se pierd zilnic în Sectorul 6

În timp ce autoritățile se bat în comunicate de presă, sute de tone de apă caldă se risipesc în Drumul Taberei, din cauza unei avarii. Pierderile sunt de câteva milioane de lei pe zi

Şefii Regiei Autonome de Distribuţie şi Transport a Energiei Termice Bucureşti (RADET) au emis, în noiembrie, un comunicat în care anunţau că trebuie să oprească apa caldă în Sectorul 6 din cauza lucrărilor la metrou. Ulterior, pe 19 noiembrie, edilul- şef al Capitalei, Gabriela Firea, a venit şi a anunţat că nu se opreşte apa şi că „ar fi fost normal ca aceste lucrări să fie executate în lunile de vară, deoarece alimentarea cu agent termic pentru încălzire şi apă caldă nu poate fi întreruptă în sezonul rece’’. Reporterii EVZ au mers la faţa locului să întrebe dacă este nevoie sau nu să fie oprită apa caldă şi de ce. Ajunşi acolo, am constatat că tone de apă caldă curg în pământ de câteva zile în sectorul 6 al Capitalei, zona Favorit. Muncitorii de pe șantier spun ca este vorba de zeci de tone pe oră și că pierderile sunt mari ,, În această zonă, când s–au început lucrările la metrou, s-a deviat ţeava de apă. Acum, acea deviere este avariată şi trebuia mutat traseul apei calde pe magistrala iniţială”, ne-a povestit un angajat de la şantierul metroului. Muncitorii spun că lucrările trebuie făcute de firma care a lucrat în subteran.

Avaria, păzită de un polițist local

În faţa avariei era parcată o maşină a Poliţiei Locale, iar un agent păzea avaria ca pe un obiectiv strategic. Când am scos aparatul de fotografiat, unul dintre munciori a zis că nu avem voie să facem fotografii pentru că este un obiectiv unde sunt interzise pozele. Întrebarea este cine suportă cheltuielile pentru apa caldă care se scurge de câteva zile în pământ şi cine îşi va asuma repararea avariei care afectează sistemul de livrare a agentului termic către locuitorii Sectorului 6 al Capitalei?

FOTO: Locuitorii Sectorului 6 ar putea rămâne fără apă caldă și căldură dacă țeava avariată cedează de tot

Cine plătește

În timp ce șefii RADET au refuzat să comenteze situația, iar Municipalitatea susține că nu se poate opri apa caldă, la Favorit curg aproape 50 de tone de apă pe oră în pământ. Un simplu calcul arată faptul că în 24 de ore -1.240 de tone de apă caldă se scurg în pământ. Pierderile sunt de ordinul milioanelor de lei pe zi. Potrivit comunicatului RADET emis pe data de 18 noiembrie, dacă apa ar fi oprită timp de 24 de ore, cursul apei calde ar putea fi mutat îna poi pe țeava principală, iar avaria s-ar remedia. Pe de altă parte, întrebarea este: de ce constructorii magistralei de metrou, Asocierea SPA FCC Construction SA, Delta ACM 93 SRL, AB Construct SRL, prin societatea comercială VERTA – TEL SRL, nu au mutat traseul apei calde la loc atunci când au finalizat lucrările, adică în sezonul cald, și au lăsat până acum - când conducta de pe traseul provizoriu al apei calde s-a fisurat.