1.200 de copii săraci, integraţi în grădiniţe pe bază de cupoane

Asociaţia Ovidiu Rom, condusă de Leslie Hawke, mama celebrului actor american Ethan Hawke, a prezentat, ieri, rezultatele proiectului "Fiecare copil în grădiniţă", în care părinţii primesc cupoane valorice dacă îşi duc copiii la grădiniţe.

În anul 2010 – 2011, 1.297 de copii au participat la proiect, 817 dintre aceştia frecventând zilnic cursurile. Faţă de 2010, rata participării a crescut cu 40%.

Proiectul vizează familiile sărace, care nu pot susţine financiar şcolarizarea copiilor. Părinţii sunt stimulaţi cu tichete sociale, pentru a-şi înscrie copiii la grădiniţă.

În acelaşi timp, se impune condiţia ca cei mici să aibă prezenţă 100% la cursuri.

Valoarea cupoanelor este de 50 de lei, acestea fiind acordate lunar familiilor implicate în proiect. Sărăcia, duşmanul principal al educaţiei Fundaţia Ovidiu Rom s-a înfiinţat în 2001 şi a căutat soluţii pentru integrarea copiiilor, care provin din familii cu o situaţie materială precară, în mediul şcolar. După încercări repetate de a integra şcolar copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, membrii asociaţiei au constatat că media de integrare este foarte mică. Pe deasupra, copiii implicaţi în proiect erau stânjeniţi de faptul că se înconjurau de elevi cu vârste diferite, fapt care îi determina să nu mai participe la cursuri. Cercetătorii au demonstrat ştiinţific că problemele pe care le întâmpinau copiii neşcolarizaţi, cu vârste de peste 6 ani, erau din cauza unei dezvoltări precare a creierului. Aceste neajunsuri au fost cauzate de mediul impropriu, în care un copil ar trebui să-şi trăiască, probabil, cea mai frumoasă şi creativă perioadă din viaţă. Problema principală nu vine din partea copiiilor, care în mare parte erau încântaţi să cunoască lucruri noi într-o companie plăcută. Lupta finală într-un astfel de proiect se duce cu părinţii, care având o educaţie precară, nu pot realiza importanţa şcolarizării propriilor copii.

Copiii ajung mai "învăţaţi" decât părinţii

Mama actorului Ethan Hawke semnalează că, în foarte multe cazuri, copiii nu cunosc nici măcar culorile, formele sau numele animalelor. „Scopul nostru final este ca programul să fie disponibil în toată România, dar noi nu putem face nimic dacă nu suntem solicitaţi. Programul trebuie să continue circa 10 ani, ca efectele să se facă simţite", adaugă doamna Hawke. În paralel, asociaţia organizează două activităţi pentru ajutorarea celor mici: Atelier de Vară (program de două săptămâni care pregătşte copiii pentru anul şcolar viitor) şi Şotron Zero (organizarea unui program săptămânal în care părinţilor le sunt prezentate avantajele şcolarizării pentru cei mici). De multe ori, datorită acestui program, copiii ajung să le citească părinţilor care nu au beneficiat de o alfabetizare corectă. "Chiar dacă la început sunt mai reticenţi, părinţii ajung să fie mândri de copiii lor observându-le progresele", afirmă Oana Pârvu, P.R. al asociaţiei Ovidiu Rom.