Toți cei care consideră că sunt ținta atacurilor cibernetice, persoane fizice, juridice şi instituţii publice din România, pot accesa, de joi, numărul unic 1191, pentru a raporta incidentele de securitate cibernetică pe care le-au constatat.
Numărul 1191 este apelabil din toate reţelele. Celor care sună li se oferă, prin Call Center, o asistenţă primară şi consiliere pentru diagnosticare şi remediere, anunţa, cu o săptămână în urmă, ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu.
El adăuga, potrivit RRA, că iniţiativa survine în contextul în care, la nivel naţional, educaţia digitală în domeniul securităţii informaţiilor continuă să fie deficitară.
Ministrul Comunicaţiilor mai spunea că, anul trecut, România a fost generatoare de incidente de securitate cibernetică, dar şi ţintă a acestora.
Riscul este evaluat la nivel mediu, însă tendinţa este în creştere.