11 militari, condamnaţi în dosarul „Ciorogârla”

11 militari, condamnaţi în dosarul „Ciorogârla”

Nu mai puţin de 11 militari au fost condamnaţi, astăzi, de magistraţii Tribunalului Militar Bucureşti, la pedepse cuprinse între 6 luni de închisoare cu suspendare şi 15 ani de închisoare cu executare, în primul dosar ajuns în instanţă privind furtul de armament comis cu doi ani în urmă, la Unitatea Militară din Ciorogârla (judeţul Ilfov).

Potrivit deciziei instanţei, trei dintre militari au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare. În martie 2009, Procurorii Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General au dispus trimiterea în judecată a celor 11 militari, sub acuzaţiile de furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi călcare de consemn. În cel de-al doilea dosar deschis în acest caz de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au ajuns după gratii mai mulţi membrii ai clanului Preda, la care au ajuns, în final, armele furate, o parte dintre ele urmând să reprezinte „plata” unei cantităţi importante de stupefiante.