Editura Evenimentul si Capital

Miniaturi, dar ce momente!

17_voinescu
Autor: | | 22 Comentarii | 508 Vizualizari

Dintre toate chipurile marilor compozitori pe care le reţine memoria publică, probabil că acela al lui Franz Schubert este cel mai imprecis. "O icoană fără faţă" – îl numea un autor în 1997, cînd s-au sărbătorit două veacuri de la naşterea sa.

Nu e de mirare, căci lumea i-a văzut chipul doar 31 de ani. Dar tot ceea ce a făcut în această scurtă viaţă, i-a făcut pe oameni să se întrebe, poate vulgar, poate inutil, dar semnificativ, totuşi, ce ar fi fost dacă nu se stingea atît de curînd? Sînt muzicieni şi muzicologi care spun că, dacă Schubert ar fi ajuns la senectute, istoria muzicii ar fi fost cu totul alta. Un nou titan de anvergura unor Bach, Mozart sau Beethoven ar fi modificat relieful continentului sonor al civilizaţiei noastre – dacă ne luăm după primii 31 de ani ai săi, e foarte probabil ca întreaga lume să fi sunat pentru totdeauna altfel dacă Schubert ar fi trăit, să zicem, 80 de ani. Ca probă, se compară creaţia lui Schubert cu ceea ce a produs Beethoven pînă la 31 de ani – poate că e o comparaţie absurdă, dar rezultatul ei este tulburător. Copil fiind, Franz Schubert vădea un talent muzical special : avea o voce de soprană imediat remarcată în corul "Wiener Hofmusikkapelle" aflat sub îndrumarea muzicală a lui Antonio Salieri, care-l recomanda pentru o carieră de cîntăreţ. Dar el vroia de mic să compună şi nimic altceva decît să compună. Avem, astăzi, compoziţii ale sale de la vîrsta de 13 ani. La 16 ani, biologia l-a ajutat: vocea a intrat în transformarea firescă vîrstei şi a părăsit corul. Din acel moment nu a trăit pentru altceva decît pentru compoziţie. Nu ştim prea multe despre lumea lui interioară, dar ştim destule despre parcursul lui biografic. Nu s-a căsătorit niciodată, ceea ce a alimentat în vremurile noastre anumite speculaţii. Scrisorile rămase de la el sînt scurte şi deloc confesive. Prietenii săi spun, toţi, că era de o timiditate teribilă şi că se simţea complexat de propriu-i trup cam bondoc. Ştim, însă, că în 1827 idolul său, Beethoven, a ajuns pe patul de moarte nu înainte de a putea citi cîteva din compoziţiile tînărului Schubert. A fost încîntat şi a cerut să vadă mai multe compoziţii de-ale sale, dacă s-ar putea opere şi lucrări pentru pian.Cu doar o săptămînă înainte ca Beethoven să moară, Schubert a fost dus la patul său, probabil cu alte lucrări. Nu ştim, din păcate, ce şi-au spus. La funeraliile lui Beethoven, Schubert a fost unul dintre cei care au dus pe umeri sicriul. Cum se leagă toate! În 1789, tot la Viena, tînărul de 18 ani Ludwig van Beethoven s-a întîlnit cu idolul său, Mozart, care mai avea doar trei ani de trăit. Nu avem documente nici de la această întîlnire, dar nu putem să nu vedem linia tradiţiei muzicale Mozart – Beethoven – Schubert şi să nu ne gîndim la întîlnirile acestea despre care nu ştim nimic în afară de faptul că au avut loc şi că de fiecare dată unul e aproape de moarte şi celălalt în plină tinereţe. Doar că şirul se curmă brusc. La mai puţin de doi ani după moartea lui Beethoven, a murit şi Schubert. E ca şi cum, Beethoven şi Mozart au vrut să-l ţină mai aproape de ei, căci Schubert aparţine mai degrabă timpurilor clasice, decît celor romantice deşi, ca vîrstă şi tip de biografie (sărăcie, genialitate,singurătate, moarte timpurie din cauza acelei boli a celor cu apucături prea libertine), este chiar dintre romantici. Între 1823 (anul în care va lua la cunoştinţă de boala incurabilă pe atunci) şi 1827, printre altele, Schubert a scris şase compoziţii scurte care au fost publicate în chiar anul morţii sale, 1828, sub titlul pus de editor "Şase momente muzicale". Aşa au rămas în istorie aceste bijuterii inestimabile, deschizînd chiar un gen anume. Aceste momente muzicale sînt printre cele mai cîntate creaţii ale lui Schubert. După opinia mea, dintre toate interpretările pe care le ştiu, cea supremă este a lui Radu Lupu. Momentele muzicale sînt capodopere ale genului scurt muzical, mărturii ale unui fel – genial! – de a compune. Spontane, naturale, în priză directă cu sufletul năbădăios, simple ca expresie şi colosale ca expresivitate. Aşa cum electrocardiograma arată în direct, într-un grafic, frămîntările inimii, aceste miniaturi arată în veac, în sunet, frămîntările sufletului provocat de gînduri. Niciunde Schubert nu este mai auto-referenţial şi, poate, mai sincer. E ciudat că, deşi ştim atît de multe lucruri despre el, tot pare că nu ştim destule. În ciuda multor amănunte despre viaţa lui, sentimentul că omul avea un mister este pregnant. Momentele muzicale sînt ca o rază de lumină care descoperă misterul. Ascultînd Momentele, am impresia că Schubert e chiar aici, lîngă mine, şi că, de fapt, îi aud palpitul. <iframe width="640" height="315" src="//www.youtube.com/embed/B6LmegAYheg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Marele regret al lui Nicolae Ceausescu, inainte de MOARTE! Nu a apucat: Acum ma TERMINA el

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI