În rândul clasei conducătoare din România există o stare de mare îngrijorare.

Condamnările la puşcărie chiar se întâmplă, la cine nu te aşteptai şi pe argumente care, cu ani în urmă, păreau mofturi. Oameni, vorba aia, respectabili, cu conturi incomensurabile, cu merite în multe domenii stau în detenţie şi nimeni nu mai poate face nimic. Nici chiar Ponta, pentru că, mai nou, Antonescu nu pare să marşeze la presupusa graţiere pentru care câţiva parlamentari au muncit atât de mult şi au strâns atâtea date, pe care consultându-le ai putea avea hrană sufletească până la sfârşitul vieţii. Poate când Chiţoiu&Comp. începuseră să-l strângă cu uşa pe Antonescu şi poate se lega ceva, a apărut şi americanca asta cu fursecurile ei din Piaţa Majdan din Kiev. Şi totul a intrat în ceaţă, aşa cum este şi afară de atâta vreme, în Bucureşti cel puţin. Procesele curg şi inculpaţii sunt din ce în ce mai disperaţi. Gâdea&Comp. s-a dovedit că nu pot ajuta în timpul tratamentului. Ei realizează o bună imagine după "deces", fac un prohod de soi, dar clienţii nu vor asta. Ce-i de făcut? Suspendare nu mai merge şi, chiar dacă s-ar încerca, ne facem de râs fără nici o şansă de izbândă. Mişcările din Parchet şi de pe la toate organismele Justiţiei se dovedesc fără noimă pentru că dosarele au plecat de multă vreme de la procurori. Tribunalul Bucureşti şi-a făcut şi îşi face datoria cum poate. Curtea de Apel nu oferă siguranţă, deşi cei mai reputaţi maeştri ai baroului fac risipă de argumente. Iar la Înalta Curte este nenorocire. După cum se ştie, în anul 2010, printr-o lege (202/2010), numită "mica reformă" s-a desfiinţat completul de nouă judecători şi s-au înfiinţat două complete de câte cinci judecători. Orice s-ar întâmpla pe lungul drum al proceselor marilor demnitari, dosarul ajunge la unul dintre aceste două complete de cinci judecători. Oricât s-a încercat, acestea nu au putut fi clintite din hotărârile lor. Cei în cauză, avocaţii şi lăudătorii lor jignesc aceşti judecători, numindu-i băsişti, dar nimeni nu mai ia în consideraţie aceste aprecieri. Mai ales că, se vede cu ochiul liber, odată condamnat lumea te uită, ba mulţi dintre prietenii tăi cei mai apropiaţi se gândesc cum să îţi fure şi banii, de multe ori ascunşi cu dibăcie. Ce-i de făcut? Pentru că în tensiunea asta nu se poate trăi şi nu mai ai chef de nimic. Nici de alegeri, nici de reforme. Presat şi chiar ameninţat de tot felul de baroni locali, premierul a făcut şi face dovada că trebuie să rezolve problema. El a arătat că se pot face multe prin ordonanţe de urgenţă şi prin voturi la ceas de noapte în Parlament. Le-a crescut moralul unor oameni îngrijoraţi. Şi mai nou, se spune, le pregăteşte o plăcută surpriză. Ce-ar fi să se modifice "legea micii reforme" şi să nu mai existe completele de cinci judecători, cel puţin în actuala componenţă? Pentru că acestea sunt formate din cam aceiaşi magistraţi, proveniţi din secţiile penale, care au dovedit că nu înţeleg întotdeauna complexitatea unor dosare. La Înalta Curte mai există şi alţii, care trebuie lăsaţi să judece dosare mari. Modificarea se poate face prin metode deja cunoscute şi bătătorite şi dacă ar fi cazul ca ea să fie votată şi în Parlament nu este nici cea mai mică problemă.