100 de capre otrăvite au declanşat un război între fermieri şi arendaşi

100 de capre otrăvite au declanşat un război între fermieri şi arendaşi

În comuna constănţeană Mihail Kogălniceau a izbucnit un război în toată regula între crescătorii de animale şi agricultorii care au în arendă terenuri la marginea localităţii.

Conflictul ţine de vreo 18 ani, dar ieri fermierii, ajunşi la capătul răbdării, au protestat în faţa primăriei, cerând ca agricultorii să nu mai arunce pe câmp cu furadan, o substanţă toxică. Şi asta pentru că, la sfârşitul săptămânii trecute, peste 100 de capre au murit otrăvite cu porumb tratat cu furadan, pe un drum care duce către păşunile fermierilor.

Crescătorii de animale spun că au fost anunţaţi chiar de un poliţist că doamna inginer Maria Dorobanţu a aruncat cu furadan pe culturile ei, dar şi pe drumul care trece pe lângă teren. Animalele, cele mai multe gestante, erau risipite pe câmp, moarte sau în agonie. „Am sunat la poliţie şi după aproape trei ore de aşteptare am decis să ne facem singuri dreptate“, spune stăpânul caprelor, Mihăiţă Caratană. Femeia avea însă curtea închisă. Mihăiţă Caratană a aprins o torţă, a forţat poarta şi a aruncat-o în curte. Au sărit alţi fermieri care, deşi revoltaţi, au scos torţa din curte. Abia atunci a apărut poliţia, care, după ce a potolit spiritele, a început cercetările. Legea interzice, dar nu este respectată Caprele moarte au fost duse la incinerat, iar inspectorii DSV au luat câteva probe pentru analize. Ieri-dimineaţă au dat verdictul previzibil: animalele muriseră prin otrăvire cu furadan. De recuperarea pagubelor nici vorbă, iar femeia acuzată nu e de tras la răspundere, pentru că ar fi plecată în Germania.

„Uite aşa ne chinuim de ani întregi, ne-au murit sute de animale, dar de acum gata, ne facem propria noastră dreptate“, spune şi fermierul Lucian Belu. „S-a dat copilul meu jos din maşină şi a băgat porumbul cu otravă în gură, crezând că e bomboană. Dacă murea copilul, nu le tăiam gâtul la toţi?“, reclamă şi Cristian Puiu.

Primarul Valer Mureşan a stat de vorbă cu protestatarii şi a decis să convoace joi, la o şedinţă, taberele beligerante. La rândul lor, arendaşii au o mulţime de reclamaţii la adresa fermierilor, ale căror animale le-ar distruge culturile. „Să-şi pună şi ei paznic la culturi cum avem noi. Dacă sunt distrugeri le plătim, nu să ne omoare animalele“, spune însă Mişu Caratană.

Purtătorul de cuvânt al DSV Constanţa, Gheorghe Dincă, spune că legea interzice aruncarea boabelor otrăvite pe câmp. „Pot eventual să anunţe primăria că pun otravă împotriva rozătoarelor şi să amplaseze panouri de avertizare pe câmp“, precizează specialistul.

Lucian Belu, fermier: "Uite aşa ne chinuim de ani întregi, ne-au murit sute de animale, dar de acum gata, ne facem dreptate." Cristian Puiu, fermier: "Copilul meu a băgat porumbul cu otravă în gură, crezând că e bomboană. Dacă murea, nu le tăiam gâtul?"

Ne puteți urmări și pe Google News