100 de ani de la MOARTEA ultimului ȚAR. Povestea ROMANOVILOR - Imperialism, fast şocant, excese sexuale şi sadism depravat
- Florian Saiu
- 20 noiembrie 2018, 11:41
„Era anevoios să fii ţar. Rusia nu era o ţară lesne de cârmuit. Douăzeci de suverani din dinastia Romanov au domnit vreme de 304 ani, din 1613 până la distrugerea imperiului prin Revoluţia din 1917”.
Istoricul britanic Simon Sebag Montefiore, autorul monumentalului volum Romanovii (1613-1918): „Ascensiunea lor a început în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic şi s‑a încheiat pe vremea lui Rasputin. Cronicarii romantici ai tragediei ultimului ţar preferă să sugereze că familia ar fi fost blestemată, însă Romanovii au fost, de fapt, cei mai prodigioşi făuritori de imperii de la mongoli încoace. Se estimează că Imperiul Rus s‑a mărit cu câte 55 de mile pătrate (142 km2) pe zi, după ce Romanovii au urcat pe tron în 1613, adică peste 20 000 mile pătrate pe an. Spre sfârşitul secolului al XIX‑lea, stăpâneau o şesime din suprafaţa globului pământesc, iar expansiunea lor teritorială continua încă. Făurirea unui mare imperiu a fost în sângele fiecărui Romanov.” Așa începe Simon Sebag Montefiore volumul istoric dedicat uneia dintre cele mai renumite dinastii din istoria Rusiei, „Romanovii (1613-1918)”.
La 100 de ani de la moartea ultimului țar, Nicolae al II-lea și a membrilor familiei sale, celebrul istoric britanic va veni în România la invitația Editurii Trei, pe 21 și 22 noiembrie. El va vorbi, pe 21 noiembrie, de la ora 19.00 la Biblioteca Centrală Universitară (BCU), strada Boteanu nr. 1, alături de Ion M. Ioniță și pe 22 noiembrie la librăria Humanitas Cișmigiu, bulevardul Regina Elisabeta 38, împreună cu Cristian Pătrășconiu, de la ora 19:00 inclusiv desre cum a documentat nu mai puțin de 300 de ani din istoria Romanovilor pentru a publica această cronică.
Cel care a scris, de asemenea, și cele trei volume ale Trilogiei Moscova (Cerul roșu al amiezii, Într-o noapte de iarnă și Sașenka), precum și lucrările de nonficţiune Ecaterina cea Mare & Potemkin, Discursuri care au schimbat lumea și Ierusalim. Biografia unui oraș, își expune încă din primele pagini fascinația pentru istoria Rusiei și pentru cea a Romanovilor. Și nu doar a lui, ci a întregii lumi.
„Romanovii trăiesc într‑o lume plină de rivalităţi de familie, ambiţii imperiale, fast şocant, excese sexuale şi sadism depravat; aceasta este o lume în care (…) miresele sunt otrăvite, taţii îşi schingiuiesc fiii până la moarte, fiii îşi ucid taţii, soţiile îşi asasinează soţii, un om evlavios, otrăvit şi împuşcat se scoală pare‑se din morţi, bărbieri şi ţărani ajung la putere, uriaşii şi monştrii sunt obiecte de colecţie, piticii sunt azvârliţi în aer, capetele tăiate sunt sărutate, limbile sunt smulse din gâtlej, cnutul sfâşie carnea de pe trup, recturile sunt trase în ţeapă, copiii sunt omorâţi; (…)Totuşi, făurit de aventurieri aprigi şi demnitari străluciţi, acesta este imperiul care a cucerit Siberia şi Ucraina, a capturat Berlinul şi Parisul, a produs un Puşkin, Tolstoi, Ceaikovski şi Dostoievski, înfăptuind o civilizaţie de o monumentală cultură şi o neasemuită frumuseţe.”, încheie Simon Sebag Montefiore, care va vorbi la București atât despre Romanovi, cât și despre celelalte lucrări istorice și romane ale sale.