Cu toții ne dorim o viață cât mai liniștită și sănătoasă, însă nu mereu avem grijă că acțiunile noastre să favorizeze acest lucru. De cele mai multe ori problemele din viața noastră sunt cauzate de noi înșine și de modul în care ne organizăm viața.
O viață fericită și sănătoasă are câteva principii de bază. Nu doar o alimentație echilibrată, sportul și orele de odihnă sunt necesare, ci mult mai multe.
Seneca, un filosof roman, susținea că „nu primim o viață scurtă, ci o facem așa. Nu suntem săraci în viață, dar o folosim cu risipă. Viața este lungă dacă este folosită cu pricepere”.
10 reguli pentru o viață fericită și sănătoasă
Alexandru Vlad Ciurea, un celebru neurochirurg, ne prezintă 10 reguli cu ajutorul cărora vom avea parte de o viață mai fericită și mai sănătoasă.
1. Treziți-vă devreme
Orele de somn sunt foarte importante, însă încearcă să te pui la culcare mai devreme astfel încât trezitul să fie dimineața, odată cu primul cântat al cocoșilor. Dacă nu se poate chiar atât de dimineață, încearcă să te trezești nu mai târziu de ora 9:00.
2. Aerul proaspăt
Pentru a avea o minte sănătoasă este foarte important să ieșim în aer liber. Dacă într-o zi ai prea mult de muncă, încearcă să aerisești camera astfel încât aerul proaspăt și curat de afară să intre în interiorul biroului. Acest obicei va oferi creierului posibilitatea să se umple cu oxigen.
3. Nu uita de exercițiile fizice
Putem să ne ghidăm viața după o zicală japoneză care spune că „viața este în mișcare și mișcarea este viață”. De aceeași părere era și Hipocrate care a spus că „gimnastica, exercițiile fizice și mersul pe jos ar trebui să intre cu fermitate în viața de zi cu zi a tuturor celor care doresc să își mențină capacitatea de muncă, sănătatea, o viață frumoasă și plină de bucurie”.
4. Dușul de dimineață
Dacă vrei ca ziua să fie cât mai productivă, fă un duș dimineața, înainte de a pleca de acasă. Acesta nu doar că te va ajuta să te trezești și te va reîmprospăta, ci îți va ridica starea de spirit și va îndepărta depresia.
5. Micul dejun
Cu toții știm că prima masă a zilei este extrem de importantă. Pentru a avea o viață frumoasă și sănătoasă, neurochirurgul Ciurea ne recomandă să luăm micul dejun în tăcere, fără a folosi gadgeturi și fără a băga în seamă ziarele. Încearcă să te concentrezi doar pe mâncare și vei vedea o îmbunătățire a digestiei.
6. Cafeaua
În primul rând ai grijă ca ceașca cu licoare maronie să nu fie servită înainte de micul dejun. După ce ai mâncat, savurează-ți cafeaua în liniște, fără nicio grabă. Stai așezat relaxat și nu te lăsa distras de orice alte lucruri din jurul tău.
7. Zâmbește mai des
Nu sta posomorât. Chiar dacă nu ai o zi foarte bună, încearcă să zâmbești. Astfel îți vei păcăli creierul. El va percepe acest mic gest ca pe un semnal că totul este bine și va reduce nivelul hormonilor de stres din organism.
8. Asigură te că prânzul nu este unul încărcat
Neurochirurgul susține că este mai sănătos să rămânem cu o senzație vagă de foame decât să mâncăm mult prea mult. Mark Twain susținea că „singura modalitate pentru a rămâne sănătos este să mănânci ceea ce nu vrei și să bei ceea ce nu-ți place”.
9. Nici la cină nu mânca prea mult
Masa de seară trebuie să fie una cât mai ușoară și să conțină alimente ușor de digerat. Evită carnea și alimentele grase. Nu este recomandat să consumi alcool seara dacă vrei să ai o viață sănătoasă.
10. Odihna
Pentru a funcționa așa cum trebuie, organismul are nevoie de somn. Odihna este la fel de importantă pentru o viață sănătoasă la fel ca mâncarea și aerul. Neurochirurgul Ciurea spune că este indicat să adormim înainte de miezul nopții și să nu ne trezim mai târziu de ora 9:00 dimineața.