Mii de români au plătit impozite și de patru ori mai mari după ce primăria din Oradea a schimbat, prin hotărâre de consiliu local, încadrarea unor terenuri.
Mii de orădeni au plătit impozite majorate pentru grădini deţinute în zona centrală a orașului. Acest lucru s-a întâmplat pe baza unei hotărâri de consiliu local. Așadar, toate terenurile au fost considerate, începând cu anul 2021, „curți construcții”. Ceea ce înseamnă impozite de peste patru ori mai mari pentru locuitorii orașului.
Municipalitatea a luat aceasta hotărâre după ce în ultimii ani suprafața agricolă a orașului a crescut în evidențele locale, în timp ce suprafață construită, a scăzut. Așadar, pentru 1.000 de mp teren agricol, impozitul este de 18 lei. Însă, pentru terenul cu construcții impozitul este de 1.000 de lei, în zona centrală și ultracentrală a orașului.
Hotărârea a fost publicată de Consiliul local, iar orădenii au avut un termen de patru luni în care să își verifice situația. Totuși, doar 400 de oameni au venit, susţine Florin Birta, primarul din Oradea. În acest context, pentru restul de 600 de terenuri s-au aplicat impozite majorate pentru că toate suprafețele au fost considerate astfel curți sau construcții. Mulţi dintre proprietari spun că s-au trezit cu impozite de trei sau patru ori mai mari, chiar dacă pe terenuri au pomi fructiferi sau vie.
„Ce e mâncat de lup, mâncat rămâne; ce dai la stat, nu mai vezi înapoi”
Un orădean a spus că dacă în 2020 a plătit 690 de lei, în 2021 a fost nevoit să achite 2.100 de lei. Proprietarul terenului, pe care are doar pomi, a precizat că în anul curent nici nu a mai plătit impozitul pentru că și-a dat seama că ceva nu este în regulă. Orădeanul vrea să intenteze proces pentru a-și recupera banii.
Un alt orădean ce deţine un teren de 2.000 de mp cu pomi fructiferi și vie, spune că a plătit 4.000 lei impozit în fiecare din ultimii doi ani. Totuși, el nu mai speră însă să îşi vadă banii înapoi. „Ce e mâncat de lup, mâncat rămâne; ce dai la stat, nu mai vezi înapoi”, a mărturisit orădeanul. Totuși, speră însă ca banii să se compenseze cumva cu taxele și impozite ce vor fi aplicate de anul viitor.
Banii vor fi restituiți de primărie doar celor două persoane care au deschis acțiune în instanţă şi au câștigat procesul. În total, ar fi vorba de 10.000 de orădeni care au ajun în această situație. Consilierul local Liviu Sabău spune că va propune o hotărâre care să îi ajute pe oameni să își primească banii înapoi, colectiv. În plus, Sabău cere şi demisia directorului economic din primărie.
Angajaţii primăriei, gata să iasă pe teren pentru reevaluarea situaţiei
Angajați din primăria Oradea vor merge pe străzile centrale din oraș pentru a verifica situația directă în teren. Ei vor trebuie să observe dacă oamenii au în curte doar tuia și gazon, sau dacă pe terenuri au cel puțin 25 de pomi fructiferi, grădini cu zarzavaturi sau vie.
În funcție de ce vor constata, localnicii vor fi impozitați. Cu toate acestea, rămâne de văzut însă ce se va întâmpla cu impozitele plătite deja, dacă consilierii vor aproba o modalitate ca orădenii îndreptățiți sa își primească banii înapoi, notează Antena 3 CNN.