Luna octombrie vine cu noi reguli pentru români. Amenzile ajung până la 10.000 de lei

Noi amenzi. Sursa foto: Arhiva EVZ

1 octombrie debutează cu noi reguli pentru români. Cei care nu vor respecta noua obligaţie prevăzută în lege riscă amenzi de până la 10.000 de lei.

1 octombrie vine cu noi reguli pentru operatorii economici

Mai exact, operatorii economici care nu vor respecta obligația de a asigura dotarea automatelor comerciale cu AMEF în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al ANAF, vor fi sancţionaţi, începând din octombrie, cu amenzi sau suspendarea activităţii, anunță ANAF.

„Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligația de a le dota cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 11/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea unor termene”, anunță ANAF.

1 octombrie vine cu noi reguli pentru operatorii economici. Sursa foto: © Sergiomonti | Dreamstime.com

Amenzi și confiscarea sumelor nejustificate

De asemenea, ANAF mai subliniază că începând cu data de 01 octombrie 2024, operatorii economici care nu vor respecta obligația de a asigura dotarea automatelor comerciale cu AMEF în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al ANAF, vor fi sancționați cu:

  • amendă de la 8.000 de lei la 10.000 de lei;
  • confiscarea sumelor nejustificate;
  • suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor.

Măsura va fi valabilă până la dotarea cu AMEF și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a mai precizat ANAF în comunicat.