1 Iunie la Muzeul Național al Bucovinei. Carnaval cu personaje spectaculoase pentru copii

1 Iunie la Muzeul Național al Bucovinei. Carnaval cu personaje spectaculoase pentru copiiZiua Copilului. Sursa foto: dreamstime.com

De 1 Iunie, Muzeul Național al Bucovinei a pregătit o mulțime de surprize atât pentru părinți, cât și pentru copii. Cei mici se pot distra la Cel mai mare carnaval al costumelor de prințese, fluturași, marinari, pirați, dinozauri și ursuleți.

Ziua Copilului este sărbătorită la Muzeul Național al Bucovinei. De 1 iunie s-a pregătit cel mai mare carnaval al costumelor întruchipând flori, prințese, fluturași, marinari, pirați, dinozauri, ursuleți, dar și concursuri pe diverse teme din lumea plantelor și animalelor.

DE evenimentul organizat de Muzeul Național al Bucovinei la Muzeul de Științele Naturii s-au ocupat și reprezentanții Fundației Dana Voiculescu pentru Solidaritate cu diverse ateliere vocaționale. Dana Voiculescu a declarat că este foarte important ca tinerii să își găsească vocația și să se gândească la viitorul lor încă de la o vârstă fragedă.

Cum își pot alege tinerii vocația

„Vocația este un drum și, ca orice drum, are nevoie de pregătire, de provizii, de busolă și hartă, de prieteni, de susținere, încredere și răbdare. Poate unul dintre cele mai neglijate aspecte ale drumului este încurajarea. A afla care este vocația este doar începutul. Câți pictori, scriitori, dansatori, actori, dar și chimiști sau arheologi nu s-au pierdut pe drum din lipsă de susținere, încurajare, din cauza unei critici răutăcioase?

muzeul-bucovinei

Sursă Facebook

Mulți. Tocmai de aceea, noi cei de la Fundație, ne- am propus încă de la început să abordăm astfel de proiecte, astfel încât să sprijinim cât mai mulți copii să-și caute drumul în viață. Noi nu-i descurajăm, ci îi încurajăm”, a declarat Dana, prezentă în mijlocul celor mici veniți la evenimentul organizat de Muzeul Național al Bucovinei.

An de an, Muzeul Național al Bucovinei este unul din principalele atracții de Ziua Copilului. Principalul eveniment este Carnavalul Copiilor, organizat la Muzeul de Științele Naturii. Atât adulții, cât și copiii vizitează toate cele cinci obiective ale Muzeului Național al Bucovinei. Aici, ei pot participa și la o mulțime de ateliere interesante.

Ne puteți urmări și pe Google News