1 DECEMBRIE ÎN IMAGINI

În timp ce voturile se numărau la BEC, ceremonia organizată la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale era în plină desfăşurare.

Bucureştenii care au ignorat frigul şi au vrut să asiste la prezentarea tehnologiilor militare din armata română au avut parte de un spectacol care a costat aproximativ 4.000.000 lei.

În cadrul defilării au participat peste 2.000 de militari din cadrul forţelor terestre, aeriene, SRI, pompieri şi jandarmi pe cai. Evenimentul a început cu depunerea de coroane de flori la mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol din Capitală, iar drapelul a fost arborat în toate instituţiile militare din ţară.

La tribuna oficială, atmosfera a fost puţin tensionată din cauza faptului că oamenii politici nu ştiau rezultatele numărătorii voturilor. Aşa cum prezintă şi fotografiile de mai jos, majoritatea dintre ei au vorbit la telefon pe parcursul evenimentului.

De remarcat, au fost şi locurile pe care liderii PSD şi PNL le-au ocupat faţă de Preşedintele României. Apropiere accidentală sau nu, cert este că Mircea Geoană i-a ţinut companie lui Traian Băsescu pe parcursul celor câteva zeci de minute, cât a durat defilarea.