Editura Evenimentul si Capital

Zorii primei Românii moderne întrezăriți în epistole

13-10/19sever_CP-465x390
Autor: | | 26 Comentarii | 922 Vizualizari

De cîțiva ani, editura Humanitas publică în ediții splendide texte revelatoare pentru atmosferă țărilor române din prima parte a veacului al XIX-lea.

Este vremea în care istoria țărilor române se așează spectaculos în paradigma modernității, așa cum a putut ea să se exprime aici, la porțile Orientului. Vremurile marcate de evenimentele istorice ale anilor 1821, 1848, 1859 și apoi pînă în 1866, reprezintă un capitol uimitor în istoria noastră. Mai întîi, uimește tumultul. Privind ritmurile istoriei valaho-moldovenești, nu poți să nu constați că, după o lentoare de mai bine de două secole, care aproape ne-a scos din istorie, sîngele începe să se grăbească oleacă în venele destinului nostru care pare tot mai vivace în din primele decenii ale veacului al XIX-lea.

În sfîrșit, se întîmplă ceva important și la noi! În al doilea rînd, uimește anduranța reperelor pe care acele vremuri le-au instituit drept cadru de dezvoltare a istoriei și culturii noastre. Și azi tectonica culturii noastre se mișcă după direcțiiel atunci trasate, căci aceea a fost vremea lui Maiorescu, Eminescu și Caragiale, vremea primei întregiri teritoriale, a primului șef de stat ales și a primului naufragiu al democrației în despotism și corupție, a fost vremea  primelor coagulări politice în sistem bipolar (”liberali” vs. ”conservatori”), vremea primei căi ferate și a primelor investiții cu întreprinderi străine, vremea nașterii capitalului românesc, vremea în care presa devine presă adevărată și orașele mari, cîte erau, adică două, încep drumul ireversibil spre urbanitate.  În al treilea rînd, uimește promtitudinea cu care noua țară ce se năștea răspundea contextului, cum i-am spune astăzi, regional. Spațiul românesc reacționează pentru prima dată după multe secole la modificările geopolitice din jur, ca un organism care răspunde cu semne vitale stimulilor exteriori. Pentru o țară ca a noastră, e mare lucru!

Cum spuneam, editura Humanitas a deschis o serie, numită ”Vintage”, în care apar, printre altele, scrieri mărturisitoare ale trăitorilor acelor vremi, cum ar fi memoriile lui Nicolae Șuțu, amintirile și povestirile lui Radu Rosetti, memorialistica lui C. Bacalbașa ori amintirile junimiste ale lui Iacob Negruzzi. Ultima apariție în această serie este o splendidă colecție a ”Scrisorilor către V. Alecsandri” de Ion Ghica (1816 – 1897). Vremurile extraordinare nu se pot lipsi de oameni extraordinari. Ion Ghica a fost, fără îndoială, una dintre cele mai puternice personalități ale timpului său, cu o contribuție consistentă la forjarea vremurilor despre care am vorbit. Politician și om de presă, diplomat și inginer, director de teatru și puțin matematician, provenit dintr-o mare familie boierească, înrudit direct ori mai depărtat cu alte mari familii, Ion Ghica a avut urcușurile și coborîșurile lui, dar două constante i-au străbătut excepționala-i  viață: un cult pentru prietenia de lungă durată și o rusofobie inteligentă. Politic, a fost mereu de părere că țările române erau mai bine așezate în cadrul unui Imperiu Otoman reformat, modernizat, chiar puțin occidentalizat decît sub puterea Rusiei. Ideologic, a avut un drum pe care l-aș socoti firesc – a fost foarte liberal în tinerețe, a devenit conservator la bătrînețe, iar în timpul vieții active a fost un moderat, un centrist.

Altfel, s-a aflat în mijlocul tuturor evenimentelor, a participat direct la istorie, a avut ambiții de toate felurile, de la cele mărunte, la cele mari, de la cele pentru sine, la cele pentru țara sa și a împlinit multe dintre ele. Ratările, însă, cîte au existat, sînt pe măsură. A studiat la Paris, a fost printre fondatorii ”Frăției”, a țintit tronul, dar a ajuns bei de Samos, a țintit iar tronul, dar a ajuns prim-ministru și, cînd a țintit pentru a treia oară tronul, a venit neamțul. A fost revoluționar și complotist, dar și riguros om de cancelarie și prezident de Academie. Semnătura sa se găsește pe jurămîntul depus de Carol I la 10 mai 1866, iar Suveranul l-a numit prim-ministru în 1870, ceea ce nu l-a  împiedicat să fie printre capii tentativei de înlăturare a Regelui în 1871. A încercat să-i facă lui Carol I ce-i făcuse lui Cuza cu 5 ani în urmă, Ion Ghica fiind liderul moderaților din ”monstruoasa coaliție” formată împreună cu radicalii lui Rosetti și conservatorii lui Catargiu. În fine, un român adevărat!

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate