O zi de toamnă în București. Soare. Bulevardele sunt străbătute de mașini în viteză. Pe geamul taxi-ului, pe dreapta, Pescariu SPA are porțile larg deschise. Ditamai afacerea arată precum o bomboană învelită în staniol. În aer se aude zornăitul banilor. Taxi-ul parcurge ceva distanță până trece de domeniul ultramodern, cândva Baza sportivă Cutezătorii.
După Pescariu SPA alte afaceri par a se construi în vecinătatea de inox, umbreluțe și piscine fashionable. La marginea drumului, în buza unei alte afaceri ce se construiește, la o masă improvizată, patru muncitori au întinse în fața lor pachetele de mâncare însoțite de patru beri la sticle de plastic. E ora 13 la amiază și o fi pauza de masă, doar că după felul în care stau, socializează, cei patru nu par că se vor ridica în grabă de la masa improvizată pe marginea drumului. E soare, e cald, un octombrie văratic care îmbie la lene și poate chiar la o plonjare în piscina de la SPA-ul unde ei nu au intrat niciodată. Probabil că nici nu vor intra pe porțile larg deschise pe acolo pe unde nu poți intra cu plasa de plastic în care să ai slipul și un prosop, pe acolo intri având o mașină bună și un card. Oricum nici unuia nu îi pasă de faptul că premierul a fost dezbrăcat luni seară de președinte.
Premierul nu a fost aruncat în nicio piscină, nici într-o groapă cu lei. A fost aruncat în gura jurnaliștilor. Atât pentru moment. Nici unuia din cei patru muncitori tema ”ofițerului acoperit” nu îi spune nimic. Dacă totuși au deschis luni seara televizoarele și din întâmplare au dat peste postul unde era invitat președintele și au văzut pe burtieră la Realitatea TV titlul de o șchioapă anunțând apocaliptic că premierul a fost ofițer acoperit, în perioada 1997 – 2001, îl vor reevalua pe premier. Cumva, în mentalul colectiv, ofițerul acoperit e varianta ceaușistă a lui ”lucrează la Secu”, enunț care era însoțit de un amestec bizar de admirație, frică, curiozitate, chiar visul unei vieți lipsite de griji, alternativa la o existență cenușie, ștearsă și lipsită de strălucire. Mai mult, la ora la care au fost făcute declarațiile, muncitorii dorm sforăind, un somn greu după zile în care lucrează spetindu-se cu adevărat. Nu toate zilele sunt la fel. Nu în toate zilele își permit să tragă chiulul, să lungească o pauză de masă în care subiectele dezbătute sunt cum să își cârpească traiul de la o lună la alta și nu despre abstractul Stat de drept, ofițeri acoperiți și incompatibilități. Așa că, la orele în care declarațiile despre dezbrăcatul așteptat de jurnaliști, de politicieni și mâna de alegători interesați de campania pentru Cotroceni, marea masă a potențialului electorat, acela care poate schimba trendul, doarme.
Când se crapă de ziuă, cei care se trezesc pe la 5 nu se gândesc că în seara precedentă a fost detonată ”nucleara” electorală. Atunci când iau metroul să meargă la slujbă, când cei care iau primul metrou moțăie pe scaunele reci, nici atunci nimănui nu îi pasă de ofițerii acoperiți. Singura certitudine la aceea oră, dacă întâmplător s-ar gândi la ofițerii acoperiți, este că aceștia sunt acoperiți cu plapuma la aceea oră în timp ce ei trebuie să audă șuieratul metalic al metroului, să le bată lumina neoanelor direct în ochi, să mai ațipească și să se trezească brusc la vocea celui care anunță următoarea stație. Scurtcircuitarea electoratului nu s-a produs și nici nu se va produce cu această temă.
Ne puteți urmări și pe Google News
O campanie dezlânată care pare construită să dea satisfacție exaltaților dn tabăra ”dreptei” acolo unde se poate urlă că ”am știut noi”, ”v-am spus tot timpul”, deși numele pronunțat a plutit în aer de multă vreme. O campanie în care avem parte de mult zgomot pentru nimic. Pentru nimicul politic irelevant pentru viața de zi cu zi a cetățeanului simplu. În tabăra pesedistă această ”dezvăluire” este doar de culoare. Pentru nivelul 1 sau 2 din partid, va fi un oarecare deranj pentru că au mai aflat de unul care e cu două fețe, dedublat nu doar la nivelul inconsistenței declarative, ci și un ”turnător” al tuturor se pare. Îndoiala va roade ca un vierme mărul și-așa stricat. Nu-i nimic, chiar și așa, dacă pleacă la Cotroceni îl vor izola. Spre deosebire de state mai avansate democratic, în România post-decembristă funcția de președinte pare a fi un fel de cimitir al elefanților. Desigur e importantă această discuție despre ofițerul acoperit activ în politică însă tema merita un timp de dezbatere mai lung și nu să fie îngrămădită într-o campanie electorală. Ea a fost scoasă din joben, gomflată, prezentată ca fiind unica temă a campaniei, punând în lumină orice altceva, ca spre exemplu un proiect de țară.
Singurul scop pentru care pesediștii își doresc să îl trimită în misiune pe premier la Cotroceni este scenariul din capul acestora că, odată ce acesta ar fi instalat în fotoliul verde, va porni decapitarea instituțiilor care vânează corupții, de orice culoare politică. Afacerea Microsoft arată dimensiunea corupției politice transpartinice, iar ERDS se anunță și mai spectaculos. Dezbrăcarea premierului, pentru care s-au prezentat doar dovezi indirecte, ar trebui să producă cutremur în instituțiile statului. Povestea aceasta însă arată altceva. Coabitarea Serviciilor cu politicul. HG pe care îl flutură Meleșcanu, fostul șef SIE care și-a adunat semnături pentru a candida la prezidențiale când era încă șef de servicii, campanie despre care nu s-a știut și care s-a petrecut în subsolurile conspirative ale lui Dogaru, arată de fapt felul în care Serviciile închid ochii sau dau o mână de ajutor politicienilor care au probleme. Lăudate de președinte, bine văzute în afară, din această poveste, Serviciile arată la fel de prost precum clasa politică. Cine pe cine a penetrat, cine pe cine folosește, cine pe cine păcălește, toate acestea sunt deja prea complicate și lipsite de finalitate pentru cei patru muncitori care stau la marginea drumului. Pentru aceștia nici măcar promisiunile cu creșterea salariilor, siguranța locului de muncă nu mai înseamnă nimic.
Distrugerea coeziunii sociale, alimentarea unei stări de dezintegrare a societății, de care clasa politică și-a dat seama că are nevoie pentru a putea conduce fără a fi deranjată de controlul social, arată imensa prăpastie dintre guvernanți și guvernați. Vacarmul creat de această campanie electorală e menit să ascundă gunoiul sub preș. Imensul gunoi făcut de o clasă politică care a eșuat în mai toate proiectele ei. Singura luminiță care se vede la capătul tunelului vine din zona Justiției, iar singurul nume dintre candidați la prezidențiale care își poate lega numele de Justiție este Monica Macovei. Șirul lung de candidați pentru Cotroceni e și el în linia campaniei ”Mult zgomot pentru nimic”. Justiția însă e singura care mai oferă satisfacții la nivelul opiniei publice atunci când mai marii zilei corupți sfârșesc acolo unde le e locul. Arestările spectaculoase, clare, la lumina zilei, sunt subiectele care îi sensibilizează și pe cei patru muncitori de pe marginea drumului: ”Ai văzut că l-au săltat și pe ăla? Noi ne spetim ca proștii pentru o brumă de bani și ăștia întorc cu furca banii. La răcoare, pe toți de s-ar putea!”. Nevoie de descărcare a tensiunii sociale a unei societăți frustrate, obosite de minciuna guvernanților, primește însă doze mici de satisfacție. Cei patru muncitori poate se vor odihni în duminica votului sau poate, dacă vor intra în cabina de vot, acolo, singuri cu ștampila și buletinul de vot cu lista kilometrică de aspiranți la Cotroceni, probabil va fi dezorientat și probabil gestul de a pune ștampila va fi la de serios precum campania această electorală zgomotoasă, superficială, frivolă și bezmetică.
Recomandările noastre
