Copiii până în 2 ani și jumătate se sperie cel mai ușor în cabinetul ORL. Pentru ca vizita la medic să nu se transforme într-un coșmar, micuțul trebuie să știe dinainte ce i se va întâmpla
Un control ORL de stabilire a diagnosticului copilului se poate transforma într-un episod de tortură, dacă medicul nu are suficientă experiență de lucru cu cel mic și dacă părintele, anterior vizitei la doctor, nu și-a pregătit copilul. Experiența poate fi traumatizantă și pentru părinte.
Psihologul Keren Rosner explică în ce fel poate un părinte să-l pregătească pe cel mic: „Mama sau tatăl poate mima controlul la medic. Se poate juca, explicându-i celui mic în ce constă un astfel de control. Eventual, dacă nu e foarte complicat, să meargă la medic și să fie un fel de cobai pentru acesta pentru ca minorul să se convingă că nu e nimic traumatizant. Dacă micuțul nu știe ce va urma, anticipează negativ ceva legat de durere. Și în niciun caz părintele să nu-l sperie vreodată cu doctorul. Să nu-i spună sub nicio formă: <>!”.
La fel de important, mai spune psihologul, este ca părintele să spună copilului adevărul: „Să nu-i spună că nu-l va durea, dacă lucrul acesta nu e adevărat. Copilul trebuie să aibă încredere în părintele său. Medicul, la rândul lui, trebuie să fie tolerant cu copilul. Dacă mama intră în panică, copilul va simți acest lucru, iar controlul medical este compromis”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Cum decurge un control
Unul dintre cei mai experimentați medici ORL de la Spitalul de copii „Marie Curie” din București, dr. Marius Ursuleanu, spune că un control la gât, nas și urechi nu este dureros. „Cu otoscopul se face un control al foselor nazale. Se controlează și cavitatea bucală. Endoscopia foselor nazale nu se recomandă la prima consultație”, explică dr. Ursuleanu. Medicul primar adaugă că un control ORL este dificil pentru că se face în cavități închise, cu vizibilitate redusă și, din această cauză, medicul lipsit de experiență în lucrul cu copiii riscă să nu poată pune diagnosticul.
Contează și vârsta copilului, mai spune specialistul. Dacă este vorba despre un copil de 2,6 ani, el trebuie imobilizat. „Aceasta înseamnă piciorușele fixate, la fel mânuțele și capul. Toate acestea trebuie să le facă părintele care aduce copilul la cabinet. Controlul trebuie făcut corect, în așa fel încât copilul să nu fie rănit. Dacă cel mic cooperează, nu este nicio problemă”.
Medicul primar ORL Amalia Neagu, de la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, afirmă că reușita unui control depinde de cât de bine pregătit e copilul. „Când în cabinetul meu intră un copil, îi arăt instrumentele, îi explic ce fac, le arăt pe mânuță că nu înțeapă, că nu taie. Important este ca părintele să nu-l folosească pe medic pe post de bau-bau”, conchide aceasta.
Recomandările noastre
