Astazi se implinesc 40 de ani de cand a murit poetul "Psalmilor" si al "Florilor de mucigai"

Tudor Arghezi (1880-1967) a construit impreuna cu sotia sa, Paraschiva, casa de pe strada Martisor, aflata acum langa Piata Sudului. In 1926, cand ei cumparasera terenul de 17.250 de metri patrati, zona era o mahala neamenajata, unde nici strazile nu aratau mai bine decat drumurile de la tara. Casa a avut o noua inaugurare anul acesta, in mai, dupa lucrarile de renovare care au durat din august 2006 pana in aprilie si care au costat 500.000 de lei, bani primiti de la Ministerul Culturii.

Atat poetul, cat si sotia sa sunt inmormantati in curtea casei. El a murit pe 14 iulie 1967, la aproape un an de la disparitia Paraschivei, si a primit funeralii nationale. Arghezi a fost atat de legat de ea, incat i-a spus Mitzurei, fiica sa: „N-o sa apuc sa treaca un an pana voi muri”. Mitzura isi aminteste acum: „Mintea i-a fost limpede pana la sfarsit. Cand mama a murit de cancer, tata si-a pus la punct editia „Scrieri” pana la volumul 46. Manca din ce in ce mai putin, ma luptam zilnic cu el”. Cu doar doua zile inainte sa moara, el isi scria ultimele versuri, dedicate Paraschivei: „Ma chemi din departare si te ascult/N-am sa te fac, pierduto, sa ma astepti prea mult”.

A trait din scris Casa de pe Martisor, inconjurata de livada si de o parte, si de alta, le-a luat 12 ani Paraschivei si lui Arghezi (pe numele sau adevarat Ion N. Theodorescu) pana sa o termine. „Lucra la casa pe masura ce-si scria si vindea cartile”, explica Aurel Ciulei, muzeograf coordonator.

„El si Camil Petrescu sunt cele doua exemple de autori romani care au trait din scris”, completeaza muzeograful. „El n-a vrut niciodata sa se angajeze ca profesor. Era si un poet dificil, nu putea sa scrie la comanda. Ziua muncea pe langa casa, iar noaptea, in liniste, scria”, povesteste fiica sa.

Cand regimul comunist a interzis publicarea poetului, pe Arghezi l-a salvat chiar faptul ca avea aceasta casa. Apoi insa, Gheorghe Gheorghiu-Dej il reabiliteaza, Arghezi devine membru al Academiei Romane la 55 de ani si este sarbatorit ca poet national la 80 si 85 de ani. In 1965, poetul primeste si Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena personalitatilor culturale din centrul si estul Europei. In acelasi an, a fost propus la Premiul Nobel, pe care l-a luat insa Sholokhov. „Am scrisorile romanistilor din Europa, care l-au propus”, spune Mitzura.

In casa memoriala, Premiul Herder sta alaturi de decoratiile prin care era facut „erou al muncii socialiste”. Pe peretele de langa scara care urca la etaj, printre fotografiile inramate se gaseste si una in care alaturi de Arghezi apare Nicolae Ceausescu la tinerete.

Avea vie, stupi si tipografie   Pe langa casa unde locuia cu sotia si copiii, Arghezi avea vie, 40 de stupi si inca o cladire unde a tinut tipografie. Muzeograful Ciulei povesteste ca poetul nu isi scotea aici cartile sale, cu o singura exceptie: „Drumul cu povesti”, tiparit in ziua de Craciun din 1947, ca o joaca impreuna cu copiii Mitzura si Baritiu. In anul urmator insa, comunistii nationalizeaza tot ce avea in tipografie.

Mai tarziu, Arghezi a primit de la stat apartament intr-o vila, unde a locuit cu familia incepand din 1959, insa revenea in casa de pe Martisor din primavara pana in toamna. Prin testament, a cerut ca aici sa functioneze un muzeu, infiintat doar in 1974.

Majoritatea camerelor sunt destul de mici, cu exceptia dormitorului de la etaj, mobilat si acum ca pe vremea cand poetul si sotia sa locuiau aici. Cum urci pe scara vopsita intr-un maroniu rosiatic dai de biroul lui Arghezi expus la loc de cinste. Muzeograful Ciulei povesteste ca poetul scria cu creionul si isi transcria apoi textele cu stiloul.