În cazul în care un inculpat arestat la domiciliu este condamnat, instanța va considera zilele petrecute acasă ca și cum ar fi stat în pușcărie. Curtea Constituțională a consfințit acest lucru, după ce a respins o excepție de neconstituționale ridicată de procurorii DNA în cazul milionarului Gruia Stoica, care este în arest la domiciliu de aproape un an de zile.

 

Zeci de VIP-uri sunt judecate în acest moment în stare de arest la domiciliu, iar dacă vor fi condamnare aceste zile de arest vor fi considerate zile de închisoare. Nicușor Constantinescu, Gruia Stoica, Viorel Hrebenciuc, Cristian David, Mihail Vlasov sunt doar o parte din milionarii și politicienii care sunt în arest la domiciliu.

Totul începe în iunie 2014, atunci când Curtea de Apel București a admis excepția DNA și a sesizat Curtea Constituțională. Procurorii susțineau că articolul 399 din Codul de procedură penală, ar fi neconstituțional. . Alineatul 9 stabilește: “Durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă.”

 

Ce spune DNA

 

Potrivit excepției ridicate de DNA, prevederea era discriminatorie, pentru cei care sunt în pușcărie, față de cei care stau acasă. ”Textul creează o discriminare între diferitele persoane aflate în arest la domiciliu în funcţie de criteriul averii, condiţiile de trai de la domiciliul fiecărei persoane fiind direct proporţionale cu averea sa şi implicit diferite de la o persoană la alta. În concluzie, apreciază că textul de lege criticat creează în mod nejustificat un tratament egal pentru persoane care nu sunt în situaţii juridice egale. “

 

Procurorul a pus concluziei împotriva excepției ridicate de DNA

 

Pe 11 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a respins excepția DNA. În sala de judecată, procurorul a pus concluzii împotriva excepției ridicate de colegul său de la DNA. “Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată,” se arată în motivarea instanței.

Pe 14 ianuarie 2015, Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei. Judecătorii au arătat că inițial, durata măsurii arestului la domiciliu se deducea din pedeapsa aplicată prin echivalarea a 3 zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă. Această reglementare a fost modificată prin Noile Coduri din Justiție: “durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă”.

“Din perspectiva naturii/substanţei măsurii Curtea reţine că, potrivit art. 221 alin. (1) din Codul de procedură penală, arestul la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. Astfel, spre deosebire de controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, unde se poate impune interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate, ce reprezintă o restrângere a exerciţiului la liberă circulaţie, atât în cazul arestului la domiciliu, cât şi în cazul arestului preventiv inculpatul este obligat, pe durata luării măsurilor, să se afle într-un loc anume desemnat. Astfel, Curtea constată că, din perspectiva naturii/substanţei, măsura preventivă a arestului la domiciliu este similară cu cea a arestului preventiv,” a motivat Curtea Constituțională.

Curtea Constituțională a dat mai multe exemple din jurisprudența europeană

• Curtea observă că în sensul celor reţinute anterior s-a pronunţat Curtea Constituţională a Sloveniei prin Decizia nr. UP-286/01 din 11 decembrie 2003, precum şi Tribunalul Constituţional al Spaniei prin Sentinţa nr. 14/1999 din 22 februarie 1999. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 22 din 12 octombrie 2009, pronunţată într-un recurs în interesul legii, a reţinut că durata arestului la domiciliu, executat în străinătate, este o măsură preventivă privativă de libertate.
• Totodată, Curtea reţine că instanţa de la Strasbourg a stabilit că măsura arestului la domiciliu reprezintă o măsură privativă de libertate, în accepţiunea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens sunt: Hotărârea din 2 august 2001, pronunţată în Cauza Mancini împotriva Italiei; Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Lavents împotriva Letoniei; Hotărârea din 8 iulie 2004, pronunţată în Cauza Vachev împotriva Bulgariei; Hotărârea din 30 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Nikolova împotriva Bulgariei (nr. 2); Hotărârea din 30 martie 2006, pronunţată în Cauza Pekov împotriva Bulgariei; Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Ermakov împotriva Rusiei.
• În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează o discriminare între diferitele persoane aflate în arest la domiciliu în funcţie de criteriul averii, condiţiile de trai de la domiciliul fiecărei persoane fiind direct proporţionale cu averea sa şi implicit diferite de la o persoană la alta, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Curtea observă că, în Hotărârea din 28 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Lavents împotriva Letoniei, paragraful 64, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a contestat argumentul Guvernului conform căruia, pe durata arestului la domiciliu al reclamantului şi a spitalizării sale, condiţiile create erau mai bune decât cele din închisoare. Totuşi, instanţa europeană a reamintit că art. 5 nu reglementează condiţiile privării de libertate. De fapt, noţiunile de "grad" şi "intensitate", ce figurează în jurisprudenţa organelor Convenţiei ca fiind criterii de aplicabilitate pentru art. 5, vizează exclusiv nivelul restricţiilor legate de libertatea de deplasare şi nu diferenţa de confort sau regim intern în diferitele locaţii privative de libertate.

 

Cum este în alte țări

 

Potrivit motivării CCR, măsura arestului la domiciliu din pedeapsa aplicată se face diferit, în funcţie de opţiunea legiuitorului naţional. Astfel, în Bulgaria două zile de arest la domiciliu sunt considerate o zi de închisoare, în Letonia o zi de arest la domiciliu este echivalentă cu o zi de închisoare, iar în Ungaria unei zile de închisoare îi corespund 5 zile de arest la domiciliu, dacă este executată într-un centru de corecţie, o zi de închisoare înseamnă 4 zile de arest la domiciliu, iar o zi petrecută în închisoare este echivalentă cu 3 zile de arest la domiciliu.