Vânătoarea MISTREȚILOR poate conduce la o CATASTROFĂ provocată de PESTA PORCINĂ

Vânătoarea MISTREȚILOR poate conduce la o CATASTROFĂ provocată de PESTA PORCINĂ

Societatea Ornitologică Română avertizeză că vânătoarea de mistreți și prădători în România poate extinde catastrofal focarele de pestă porcină africană.

Reprezentanții organizației susțin că măsurile luate de către autoritățiile române pentru eliminarea focarelor de pestă porcină sunt în contradicție cu recomandările Uniunii Europene pentru combaterea epidemiei și incalcă articolele științifice care susțin strategia comunitară cu privire la această boală.

‘În documentul de pe site-ul Comisiei Europene, la articolul 8 este precizat că vânarea mistreţilor nu este o soluţie, ci o problemă, dat fiind că turmele de mistreţi infectaţi vor fi dislocate şi vor întâlni alte populaţii pe care să le infecteze. Mai mult, din partea Comisiei Europene este recomandat ca vânătoarea de mistreţi să fie interzisă, la apariţia unor focare active.’, se arată în comunicatul SOR, potrivit Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News