Jucător și antrenor uns cu toate alifiile, haios și meseriaș în același timp, Valentin Stănescu este cel care a lăsat în urma sa numele stadionului Rapidului, marea lui iubire.

Pe nea Tinel nu aveai cum să te superi, indiferent ce făcea sau ce zicea, este laitmotivul tuturor fotbaliștilor care au lucrat cu unul dintre antrenorii legendari ai fotbalului românesc. Un tip dur la prima vedere, dar un om „de zahăr” în sufletul său, care a ținut mereu cu și la jucătorii săi. Peste performanțele fotbalistice – campion cu Rapid (1967), Universitatea Craiova (1980) și Dinamo (1982) sau promovările în prima divizie cu Metalul Târgoviște (1961), Steagul Roșu Brașov (1969), Petrolul Ploiești (1977) și Rapid (1983), dar și selecționer al României în două rânduri (1973-1975 și 1980-1981) – Valentin Stănescu a rămas în amintirea celor cu care a lucrat prin felul său bonom de a fi și prin vorbele sale de duh.

Umor teribil

„Râdeai non-stop cu el”, mărturisesc mulți dintre cei care l-au avut antrenor.

„Era un tip care și la supărare tot găsea el ce să spună ca să înveselească atmosfera. Nu-l puteai păcăli cu nimic însă, n-aveai cum să faci vreo prostie și să nu te «miroasă», era uns cu toate alifiile. Băiat de București, avea școala străzii și șmecheria aia de golănaș, specifică celor umblați”.

O mică parte dintre poveștile care îl au ca erou și care scot în evidență umorul teribil al lui nea Tinel vă sunt readuse în memorie de „Evenimentul zilei”.

Cum l-a păcălit pe Ion Ion

Printre cei care au jucat sub comanda lui Valentin Stănescu la Rapid, în perioada 1982- 1984, s-a aflat și Ion Ion.

Motivația „blatului”

Fostul mijlocaș spune că „nea Tinel avea și moduri mai aparte de a te aborda, mai puțin ortodoxe ca să zic așa. Astfel, înaintea unui meci important, nu mai știu cu cine, vine la mine: «Ioane, am auzit că azi ești blat!». «Cine, bre, eu? Cine a zis?». «Bă, a venit unul la mine, unul care umblă pe la echipe și s-a jurat că așa e». «Nea Tinele, dacă n-ai încredere, eu am plecat și gata!». «Ia stai, mă! Dacă zici că nu ești blat, zi după mine: Să dea Dumnezeu să intru cu mașina în pom, să mă fac praf și să nu mai îmi văd copilul!». Eu, după el:«Să dea Dumnezeu să intru cu mașina în pom, să mă fac praf și să nu mai îmi văd copilul!». «Gata, intră și joacă!». Am jucat perfect, 3-0 am bătut parcă, iar la final «ei, cum e nea Tinele?». «Da, bă, ai avut dreptate, dacă-l mai prind p-ăla, îi tai tendoanele! ». Trec câteva luni, și uitasem de poveste, înaintea altui meci important iar vine nea Tinel la mine: «Ioane, iar a venit ăla la mine!». «Care, bre?» «Ăla care a zis că ești blat». «Păi n-ai zis, bre, că dacă îl mai vezi îi tai tendoanele?». «Da, bă, dar acum a zis că e sigur că ești blat!». Iar «să dea Dumnezeu… », iar intru, iar câștigăm. Abia atunci am realizat că totul e o șmecherie a lui nea Tinel ca să mă ambiționeze, să dau mai mult decât de obicei”.

„Adversarul” Cornel Dinu

În perioada de un an petrecută pe banca celor de la Dinamo, cu care a și câștigat campionatul, Valentin Stănescu avea un rival în echipă în ce privea vorbele de duh, dar mai citit decât el: Cornel Dinu. Și din acest motiv, tehnicianul evita să-l ia în colimator pe Dinu. În seara dinaintea unui meci la Timișoara, în timp ce echipa și staff-ul erau la masă, căpitanul dinamovist n-a ezitat să-l înțepe el pe nea Tinel, mai ales că acesta ținea la glume, dar nu și la supărare. Se servea ciorba, iar Dinu i s-a adresat antrenorului: „Nea Tinele, mata ai lucrat și ca zidar, înainte?”. „Nu, Corneluș, de ce întrebi?”. „Păi, bre, ții lingura în mână ca pe mistrie!”. „Hai sictir și vezi-ți de treaba ta!”, a venit replica acestuia în hazul general provocat de poanta lui Dinu.

„Ești mai bun, mânca-ți-aș!”

Un alt fost rapidist din acea perioadă, Aurel Mincu, rememorează un episod din iarna lui 1983.

„Am jucat câteva amicale prin țară înaintea returului. Așa am ajuns și la Tecuci. După meci, câștigasem. La vestiare, puhoi de lume, voiau autografe. Cabina era foarte mică, iar cu toți oamenii ăia înăuntru nici nu te mai puteai mișca. Intră și nea Tinel: «Ce-i aici, bă? Hai, toată lumea afară». Ies ăia, nea Tinel se pune în ușă să nu mai intre careva. Din când în când mai încerca câte unul să deschidă de afară, dar nea Tinel se împingea în ea și o închidea. La un moment dat impinge unul de afară, cu forță, și bagă capul pe ușă. Unul mare, cu o pălărie și mai mare. Nea Tinel scoate celebrul lui briceag, pe care îl avea mereu cu el, apasă pe buton și sare lama: «Ieși, bă, n-auzi? Ieși, că te tai!». Pălăriosul bagă și el mâna în buzunar, scoate un mâner de cuțit, apasă pe butonul de pe mâner și sare o lamă de trei ori mai lungă. La care nea Tinel deschide larg ușa și îi spune ăluia: «Intră, mânca-ți-aș, ești mai bun!». Noi eram toți pe jos de râs.

Lecție de șmecherie la Craiova

Un titlu a câștigat Valentin Stănescu și cu Universitatea Craiova, în 1980. El a antrenat în Bănie în returul sezonului 1978-1979 și tot campionatul următor. Sorin Cârțu povestește un episod care scoate în evidență, deopotrivă, șmecheria și istețimea fostului mare tehnician.

„Tocmai câștigasem la Leeds în toamna lui ’79, apoi, imediat, duminică, meci acasă cu Dunărea Galați. A doua zi, 12 noiembrie, ziua mea. Voiam să-i cinstesc pe băieți, dar cum să fac, pentru că tot în lunea aia trebuia să intrăm în cantonament, jucam intermediară la FC Olt. I-am chemat la prânz pe toți acasă, am dat o friptură, a băut fiecare un șpriț-două, cât a vrut, după care hai la antrenament. Dar cum să facem să nu ne simtă nea Tinel, care le știa pe toate? El nu mai bea, dar ne povestise de vitejiile din tinerețe, «bă, eu intram cu Bazil Marian în bar și beam cu metrul! Îi ceream ăluia un metru de bar și rădeam tot ce intra în metrul ăla!». Zic «lasă, mă, că am adus eu gumă de mestecat de afară, luăm toți și nu ne simte!». Începem antrenamentul, nicio problemă, după care, în partea a doua, trecem la miuță. Se juca tare, iar la un moment dat nea Tinel, care făcea pe arbitrul, dă o decizie contra lui Balaci și a echipei lui. Ilie, dar și noi, toți ceilalți, cu gura pe el: «Ce fault, bre? De ce te bagi mata? Ți-am cerut noi să faci pe arbitrul?». La care el, de colo,«gata, bă, oi fi greșit și eu! Ce, eu n-am voie să greșesc? Ce v-ați supărat așa, eu m-am supărat pe voi că mestecați toți gumă la antrenament!?». Nouă, să ne cadă fața. Ce băiat, nea Tinel! Își dăduse seama, dar ne lăsase să credem că l-am păcălit”.