UNDE MERGEM. Filme, concerte și delicii culinare

UNDE MERGEM. Filme, concerte și delicii culinare

Distracție în weekend pentru toți românii. Avem festivaluri tradiționale sau de film, iar serile sunt ocupate de concerte. Iată o selecție de evenimente interesante.

În București este în plină desfășurare Festivalul Internațional de Film BIFF 2018. Astăzi, la ARCUB, de la ora 18.00, rulează filme din cadrul secțiunii „Focus Israel” (peliculele „To be part of that red” urmat de „Longing”), de la aceeași oră la Institutul Francez vor rula, consecutiv, două filme din competiție („Un pas în urma serafimilor”, urmat de filmul turc „Butterflies”), iar la Cinema Union, de la ora 17.00, vedeți filme de scurt metraj, iar de la 19.30 o peliculă din afara competiției, „Getting naked: A burlesque story”.

Programul detaliat îl găsiți pe biff2018.ro. Punctul culminant al festivalului va fi gala de sâmbătă seară, la Cinema PRO, unde, de la ora 19.00, începe Gala BIFF 2018, urmată, la ora 20.00, de proiecția excepțională a peliculei Yomeddine, filmul ovaționat zece minute la Festivalul de la Cannes, cu sala în picioare, la care invitat special este regizorul egipteano-austriac Abu Bakr Shawky.

Tradițional, în parc

Ne puteți urmări și pe Google News

De astăzi, de la ora 10.00, până duminică, în Parc Cinema Floreasca din Capitală e „Târg de vară”. Vizitatorii vor putea găsi de la produse tradiționale, hand made, picturi pe sticlă, produse apicole sau din lavandă și artizanat din zona Maramureșului. Intrarea este liberă.

A doua ediție a Festivalului Familiei Zurlandia va avea loc între 16 și 17 iunie, pe Domeniul Ştirbey, de la Buftea. Biletele costă 50 de lei, iar în Zurlandia, cei mici se vor întâlni cu Fetița Zurli, Zâna Bună, Vrăjimăturica, Zdrăngănel, Lulu, Bucătărașul Zurli, Truli și Clopoțel.

 

Muzică pentru toți

● BMC Fest, primul festival de Battle Rap din România, va avea loc în Club Quantic București în perioada 15-17 iunie.

Festivalul HeyDay, desfășurat în Parcul Izvor din Capitală între 15 și 17 iunie, aduce pe scenă unele dintre cele mai cunoscute trupe „tribut”.

În județul Cluj, la Castelul din Gilău, începe mâine Festivalul Várkert, dedicat copiilor şi familiei, cu concerte și activități interesante.

Donează sânge în parc!

În Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău), intrarea Charles de Gaulle, astăzi între 08.30 și 13.30, Centrul Mobil de Donare îi așteaptă pe toți donatorii. O singură pungă de sânge poate salva trei vieți, atrag atenția organizatorii. Doar în Capitală sunt 60 de spitale de stat și private, dintre care 14 de urgență. Lunar, cererea de sânge este de trei ori mai mare decât cantitatea care poate fi oferită.

 

Programul concertelor

Astăzi:

● Andra cântă la Sala Sporturilor din Galați (ora 19.30)

● Luna Amară face show în Flying Circus, din Cluj-Napoca, de la ora 20.00.

● Carla’s Dreams e în Hard Rock Cafe din București (ora 21.30)

Mâine:

● OCV 15 cântă pe Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe, de la ora 18.00.

Sâmbătă:

● The Biggest Rooftop Party in Town se va desfășura la Mall Promenada, din București, de la ora 19.00.

Duminică:

● Spectacolul The Royal Ballet - Lacul Lebedelor rulează la Happy Cinema, din București, de la opra 16.00.

● Lee Konitz Quartet urcă pe scena ARCUB, din București, de la ora 20.00.

Avioane de hârtie, despre drama copiilor cu părinții plecați în străinătate

Teatrul Național din Timișoara joacă vineri, de la ora 19.00, la Studio „Uțu Strugari”, spectacolul „Avioane de hârtie” de Elise Wilk. O poveste cu victime, cu agresori care și, ei, sunt victime, la rândul lor. Spectacolul vorbește despre o societate în suferință care-i desparte pe părinți de copiii lor.

În ultimii zece ani, au plecat să lucreze în străinătate peste două milioane de români. O bună parte din ei sunt părinți, așa că în acest moment, în jur de o sută de mii de copii se află în creuzetul din care au fost imaginați cei șase colegi de clasă din Avioane de hârtie.

Distribuția îi aduce împreună pe: Amalia Huțan, Mădălina Toderaș, Ana Munteanu, Raul Bastean, Alexandru Olariu și Dragoș Lupău. Spectacolul e regizat de Ion Ardeal Ieremia.

Festival cu motociclete și motocicliști la Timișoara

În Poligonul AJVPS Timișoara are loc Road Patrol MC România Bikers Festival, ediția a XVI-a. Va fi muzică live cu Dr. Crazy One Man Band, Dusty Ride, Quo Vadis și Lord Bishop (vineri) și Void Inn, Guerrillas, Crimena, Dirty Shirt și Odd Crew (sâmbătă), paradă moto, două tombole, concursuri și petreceri până în zori.

Evenimentul are loc între 15 și 17 iunie. Sâmbătă, 16 iunie, are loc, de la ora 12,00, parada motocicliștilor, pornind din Aleea Pădurea Verde. Urmează demonstrații și concursurile surpriză, iar seara, după festivitatea de premiere, vor continua concertele. Accesul la festival costă 20 de lei.