Un copil a murit la 200 de metri de Clinica Chirurgie I, deoarece specialistul care-i putea salva viaţa NU a fost lăsat să-l opereze

Un copil a murit la 200 de metri de Clinica Chirurgie I, deoarece specialistul care-i putea salva viaţa NU a fost lăsat să-l opereze

Un copil născut prematur a murit, la o distanţă de doar 200 de metri de spital, deoarece directorul clinicii nu l-a lăsat pe medicul care s-a ocupat de naştere să facă intervenţia care i-ar fi putut salva viaţa.

Părinţii copilului au aşteptat mai multe ore un elicopter chemat de managerul Petru Şuşcă pentru a-l transfera pe nou-născut la Bucureşti. Sara Maria a murit la câteva ore după ce s-a născut, în drum spre Spitalul Clinic de Copii.

Motivul invocat de director este că medicul respectiv nu ar fi avut calificarea necesară şi că ar fi operat ilegal. Cu toate astea, medicul Constantin Ciuce a salvat până acum vieţile a zeci de copii aflaţi în situaţii similare.

Drama a avut loc în condițiile în care trei medici specialiști ginecologi au recomandat, cu mult timp înainte de nașterea fetiţei Sarei-Maria, ca hernia diafragmatică descoperită în perioada intrauterină să fie operată imediat după naștere de către profesorul Ciuce, la Clinica Chirurgie I, la nici 200 de metri de spitalul unde s-a născut fetița.

„Noi am ajuns la profesorul Ciuce la recomandarea a trei medici ginecologi, nu am venit de capul nostru la Cluj, suntem din Târgu-Jiu. După o sarcină gemelară pierdută, eu și soția mea eram disperați că vom pierde și al doilea copil, mai ales că am aflat că sunt probleme grave cu fetița încă nenăscută. În urma unor analize foarte amănunțite am aflat că, fetița noastră Sara are hernie diafragmatică, mușchiul diafragmatic nu s-a dezvoltat corect, iar stomăcelul i s-a urcat în cavitatea toracică, apăsând un plămân. (…)Cum este posibil ca după 10 ani de operații reușite la zeci de copii să i se interzică profesorului Ciuce să salveze alte vieți?"”, a declarat tatăl fetiţei, Dănuț Șendroiu, conform ziardecluj.ro.

Dănuț Șendroiu a încercat încă din data de 29 iunie să primească un răspuns din partea managerului Șușcă la solicitarea ca profesorul Ciuce să-i opereze copilul. A fost refuzat verbal pentru prima dată în dimineața zilei de 29 și, mai apoi, definitiv, la câteva ore după ce s-a născut fiica acestuia. Disperat, omul a făcut o cerere scrisă înregistrată la registratura spitalului, în care spune foarte clar că își asumă toată responsabilitatea legală ca fetița lor să fie operată de doctorul Ciuce, însă nu a primit nici un răspuns.

„Și dacă ar fi copilul meu, nu aș fi de acord să-l opereze Ciuce, pentru că este ilegal”, a declarat directorul spitalului, Petru Şuşcă. Acesta a chemat elicopterul pentru ca fetița familiei Șendroiu să fie operată la București, când copilul putea fi salvat la 200 de metri, în Clinica Chirurgie I.

 

Secretarul de Stat Raed Arafat a declarat, însă, că fetiţa putea fi operată de către specialistul Constantin Ciuce.

„ Să fim foarte clari, nu trebuia să zboare niciun elicopter către Cluj, profesorul Ciuce este un chirurg excepțional. Un om dedicat care și-a întrerupt nu odată concediile ca să opereze copii la solicitarea expresă a unor colegi medici sau a unor părinți disperați. Parcă am înnebunit toți în țara asta! Am ajuns să cerem hârtii unor oameni care operează de 10 ani și care și-au dovedit valoarea prin rezultate de excepție. Hârtia salvează vieți sau talentul și dedicarea unor medici? Dincolo de asta, decizia de a chema un elicopter este absurdă în condițiile în care copilul putea fi operat la nici 200 de metri de locul în care era internat. Mai mult decât atât, un copil care este într-o stare atât de gravă trebuie mișcat cu mii de precauții. Mă repet, elicopterul nu trebuia chemat, atâta timp cât părinții copilului au găsit un specialist de talia profesorului Ciuce care a luat decizia împreună să încerce să-i salveze viața. Oricum elicopterul nu a putut veni la Cluj pentru că era într-o altă misiune. Am aflat între timp că fetița s-a prăpădit, regret profund asta și transmit condoleanțe familiei prin dumneavoastră", a declarat Raed Arafat pentru Ziar de Cluj.

Colegiul Medicilor din Cluj, prin vocea președintelui acestei instituții, conferențiarul Aurel Bizo, este de părere că medical Ciuce a salvat vieţile a zeci de copii.

„Zeci de copii îi datorează viața profesorului Ciuce”, a declarat Bizo.