Un cleric francez a fost CONDAMNAT pentru VIOLAREA unor femei şi fetiţe în ROMÂNIA şi Franţa
- Andrei Stanca
- 29 mai 2015, 10:48
un cleric francez din congregația Sfântul Ioan, judecat pentru agresiune sexuală și viol împotriva unor fete din Franța și România, a fost condamnat la opt ani de închisoare, relatează Le Parisien, în ediţia electronică.
Jean-Dominique Lefèvre, în vârstă de 66 de ani, a recunoscut toate agresiunile sexuale din perioada 1991-1999. Clericul mai este suspectat că a violat o minoră, dar și o femeie de 33 de ani în 2007, însă cele două fapte sunt negate de călugăr, conform B1 TV.
Tribunalul a reţinut acuzaţia de viol în primul caz, iar clericul va fi încarcerat la închisoarea Varennes-le-Grand.
În deschiderea procesului, care a avut loc la data 21 mai, Jean-Dominique Lefèvre a recunoscut toate agresiunile sexuale care i-au fost imputate în perioada 1991-1999 împotriva a cinci fete în Franţa şi România, însă a contestat că a violat o româncă, precum şi o femeie în vârstă de 33 de ani în 2007.
Clericul a povestit cum a forţat fetele, majoritatea în vârstă de opt ani, să accepte mângâieri și a admis că a făcut "gesturi deplasate" legate de "pulsiuni". Când atingerile au fost denunţate, el a cerut iertare familiei şi a fost mutat din congregaţie.
În perioada 1992-1996, Jean-Dominique Lefèvre a fost trimis în misiune în România, unde a predat catehismul catolic şi a vizitat copii bolnavi într-un spital. El a cunoscut atunci o fată în vârstă de 12 ani, care îl acuză de viol şi susţine că a fost martora unor agresiuni sexuale asupra unor fete spitalizate.
"N-am violat-o niciodată", susține clericul, însă a mărturisit atingerea sexuală a fetei în cinci ocazii şi mângâierea altor copii într-un spital din Bucureşti.
În afară de cele cinci cazuri pentru care a fost judecat, clericul a recunoscut şi agresarea sexuală a "altor cinci copii în România şi a altor doi sau trei în Franţa", care nu au fost identificaţi toţi. El va compărea, de asemenea, la 2 iunie în faţa tribunalului corecţional din Puy-en-Velay (Haute-Loire) pentru agresarea sexuală a unei minore în 1991. În ceea ce priveşte violarea femeii în vârstă de 33 de ani, decedată în cursul procedurii, el a negat, afirmând că relaţia lor s-a limitat la atingeri consimţite.