UCRAINA promite să aplice controversata lege a Educației, care afectează școlile ROMÂNILOR, doar după consultări cu comunitatea românească
- Simona Stupar
- 20 septembrie 2017, 12:09
Ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, și-a luat angajamentul, într-o întrevedere cu omologul român, Teodor Meleșcanu, că implementarea controversatei legi a Educației, se va face cu consultarea comunității româneşti din Ucraina şi a autorităților române, astfel încât nivelul şi calitatea învãțământului în limba română să nu fie afectate de noile norme.
Meleșcanu s-a declarat îngrijorat de situația şcolilor cu predare în limba română din Ucraina, în urma adoptării noii legi privind educația și a sibliniat că este necesară adoptarea unor măsuri menite să asigure respectarea normelor şi standardelor internaționale în materie.
Întrevederea a avut loc, ieri, la New York, în marja lucrărilor Adunării Generale a ONU,informează MAE într-un comunicat remis presei.
Cei doi miniştri au discutat și despre situația din estul Ucrainei, inclusiv din perspectiva trimiterii unei eventuale misiuni internaționale de menținere a păcii şi s-a agreat ca orice astfel de demers să respecte integritatea teritorială a statului ucrainean.