Vineri, 2 august, Tratatul Forțelor Nucleare cu rază medie din Europa, Tratatul INF, a intrat în istorie. La 6 luni de la notificarea reciprocă, Federația Rusă, succesoarea la tratate a Uniunii Sovietice, și Statele Unite au anunțat încetarea aplicării tratatului. Inițiativa anulării documentului de control reciproc al forțelor nucleare plasate pe purtătoare cu rază medie de acțiune, respectiv care pot lovi între 500 km și 5500 km distanță, aparține Washingtonului.
Totuși, la originea denunțării sale se află încălcarea sistematică a Tratatului de mai bine de 5 ani de către Rusia, cea care a produs și testat rachete cu rază medie în Europa. Căderea unui Tratat de control al armelor nucleare este o veste proastă pentru perspectivele păcii în lume.
Cade și unul dintre cele mai importante instrumente de construcție a încrederii, acordul de verificare reciprocă pe această dimensiune, atunci când apar suspiciuni. Iar formula cu atribuirea vinovăției către partea rusă e clară și asumată de NATO și de statele Occidentale în întregimea lor. E natural, identificarea producției s-a făcut demult, Rusia a fost avertizată și somată să revină în cadrul Tratatului, în limitele angajate, a negat mai întâi că ar avea aceste rachete, apoi a negat testele, apoi a negat și probele puse pe masă de partea americană, cu imagini din satelit despre traiectoriile de zbor și date concrete despre producția respectivă de arme. În fața unui asemenea comportament, ieșirea din situație era de două feluri: fie ignorarea problemei și tolerarea încălcărilor – un precedent periculos – fie ieșirea din Tratat. Cum Rusia nu a catadicsit nici să recunoască încălcarea, nu a acceptat nici probele, a negat evidența, ieșirea dintr-un tratat ce nu se respectă oricum a devenit obligatorie, mai ales pentru actuala administrație Trump. Și s-a făcut după o discuție telefonică a ultimei șanse între Moscova și Washington.
Firește că ieșirea din Tratatul INF – Intermediary Nuclear Forces – are o relevanță majoră și în perspectiva renegocierii anul viitor a Tratatului Start 3. E vorba, de această dată, despre armele strategice ruse și americane, cele cu rază lungă de acțiune, celebrul „echilibru al terorii”. Și aici există probleme, în urmă cu 10 ani intervenind celebrul preambul – fără valoare juridică – în care Rusia a cerut echivalarea rachetelor balistice nucleare cu anti-rachetele din scut, fără încărcătură explozibilă, chiar. Motivația era capacitatea de doborâre a rachetelor strategice și, firește, stricarea echilibrului. Dincolo de nebunia discuției despre rachete ofensive nucleare și rachete defensive fără încărcătură, iată că dispariția Tratatului INF anunță probleme majore în perspectiva negocierilor pentru Tratatul START. Într-adevăr, cei doi președinți au lansat negocierile și echipele de negociere au avut primele contacte, dar perspectivele nu sunt de bun augur.
Ne puteți urmări și pe Google News
În afara acestor evaluări care, cel mai probabil, sunt pe buzele oricărui analist strategic, ar merita să ne uităm cu atenție și la alte două elemente: efectele reale ale tratatului și consecința față de îndiguirea Chinei. Despre efectele Tratatului din 1998 sunt multe voci care vorbesc astăzi despre irelevanța lor, despre lipsa de instrumentar real de control și doar rămânerea la nivel simbolic și formal în acest tip de supervizare a respectării acordului.
În cel de-al doilea subiect, trebuie amintit că, încă de la începutul discuției pentru negocierea unui tratat nou tip INF în care să participe toate statele cu capabilități, președintele Donald Trump a invocat China. Dacă Moscova a fost de acord pentru acest nou tip de format mai larg și despre interzicerea rachetelor cu rază medie în întreaga lume, printr-un Tratat care să ia locul Tratatului INF, China a respins orice negociere, invocând faptul că cursa înarmărilor și numărul mare de rachete se referă la cele două moștenitoare ale erei bipolare, Statele Unite și Rusia, iar China nu are cantități comparabile de rachete încât să intre în asemenea acorduri.
Se pare că răspunsul nu a fost deloc pe placul președintelui american, Donald Trump, și cum relațiile sino-americane sunt tensionate pe dimensiunea războiului comercial și a suprataxelor de import aplicate produselor chineze de către SUA, interpretarea pe care o propun acum este aceea a unui acord ruso-american având drept țintă China. Interpretarea e argumentată inclusiv de reacțiile Washingtonului după părăsirea Tratatului INF, care nu au vizat amplasarea de rachete balistice cu rază medie de acțiune în Europa – ar fi fost mult mai dificilă și prin prisma lipsei de deschidere actuală a statelor europene pentru un asemenea pas - ci Secretarul Apărării, Mark Esper, a insistat pe nevoia de a amplasa asemenea rachete în Asia de Sud Est, ținta fiind îndiguirea și descurajarea Chinei.
Declarația a fost făcută pe 3 august în Australia, la începutul unui turneu ce conține și Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, Mongolia. Esper a susținut că nu e o mirare că China și-a construit o asemenea capabilitate, nefiind limitată de acord, și că pentru zona Asia-Pacific, e necesar ca Statele Uni te să construiască o capabilitate regională ce poate acoperi distanțele din regiune.
În afara țărilor vizitate – care se anunță ca potențiale zone unde SUA dorește și negociază amplasarea acestor capabilități integrate – Washingtonul își are propriile prezențe, amplasamente, baze și acorduri pe care pot fi grefate capabilități nucleare cu rază de 500- 5500 km, care să fie și în regiune, și să poată acoperi întinderile de apă ce separă bazele americane și pozițiile aliate de China.
Interesantă este alinierea Rusiei la această perspectivă, știut fiind efortul Moscovei de a marca existența și forța unul parteneriat strategic sino-rus, pe care-l întărește tot mai vizibil și vocal prin exerciții militare mamut în Asia, cu 300.000 de militari ruși și 15.000 chinezi, sau prin recentul zbor de testare a apărării care a traversat spațiile aeriene și zonele economice exclusive ale Japoniei și Coreii de Sud, inclusiv insule disputate de cele două state în Marea Japoniei, în format comun ruso-chinez, exercițiu soldat cu tragerea a peste 300 de focuri de avertisment de către aviația sud-coreeană. Rusia și-a cerut scuze ulterior. Iată că tot acest efort de marcare a parteneriatului strategic dintre Moscova și Beijing, între Putin și Xi, este ruinat astăzi de acceptarea formulei de țintire a Chinei și îndiguire cu capabilități nucleare cu rază medie, ca formă de descurajare a acțiunilor militare agresive.
Iar acordul de denunțare a Tratatului INF, cu toată logistica, mise en scene-ului și tiradelor sforăitoare jucate public ar putea avea în subsidiar și preocuparea reală a Rusiei lui Putin pentru creșterea excesivă de putere a Chinei și perspectivele presiunii inclusiv militare asupra Siberiei Orientale de către Beijing.
Recomandările noastre
