Traian Băsescu dă cărțile pe față ! Care este de fapt înțelegerea cu Victor Ponta și Liviu Dragnea

Traian Băsescu dă cărțile pe față ! Care este de fapt înțelegerea cu Victor Ponta și Liviu Dragnea

După ce Victor Ponta a dezvăluit că faimosul celebrul ”pact de coabitare” cu Traian Băsescu, semnat în 2012, ar fi fost negociat de Liviu Dragnea, fostul președinte al României a ținut să clarifice lucrurile într-o intervenție la TV.

Băsescu spune că Dragnea a avut un rol minor în negocieri și că actul final a fost făcut după ce Victor Ponta a făcut completări, iar actualul președinte al PSD a cerut ca documentul pe care Ponta dorea să îl vadă distrus.

”Dragnea a avut un rol minor, fără să vreau să îl minimalizez pe Dragnea. Problema mea era premierul, nu Victor Ponta sau Dragnea. Eu am transmis un mesaj, nu mai știu cum l-am transmis. Mesajul a fost acesta: voi recunoaște rezultatul alegerilor, va fi premier de la USL, dar nu în orice condiții. În condițiile în care voi avea un protocl, atunci puteți nominaliza pe oricine. Voi desemna un premier de la USL, dar nu pe cel pe care îl propuneți dacă nu semnați un protocol.

E ziua spovedaniilor în politică. Pe acel protocol a făcut adnotări Victor Ponta, nu Liviu Dragnea. Dragnea a fost foarte prudent și a cerut ca formatul cu adnotări să fie distrus. Dragnea nu a avut niciun rol în numirea lui Kovesi. Intrăm în niște intimități ce se petrec în toate țările.”, a spus Traian Băsescu la B1 TV.

Ce prevede pactul de coabitare dintre președinte și premier

„Părţile convin asupra faptului că, potrivit Constituţiei României, fiecare componentă are atribuţii preeminente în anumite domenii de activitate: preşedintele - politica externă, de securitate, de apărare, reprezentarea la Consiliul European, conform deciziei CCR; primul-ministru - politica economică şi socială, guvernarea ţării, probleme de ordin curent ce nu au direct incidenţă cu securitatea naţională, relaţii externe la nivel interguvernamental şi european”, se arăta în document.

În ceea ce privește relația dintre președinte și premier, pactul prevedea: „Părţile vor îmbrăţişa reguli minimale de adresare respectuoasă, cu referire directă la funcţia par tenerului şi la adresarea la plural. Ele se vor abţine în a încuraja abordări diferite la nivelul structurilor pe care le reprezintă şi vor sancţiona excesele şi ieşirile publice ale colegilor de partid sau angajaţilor care exced această regulă de comportament, bun simţ, decenţă şi politeţe. Ele se vor abţine de la expunerea publică a temelor nediscutate şi vor conveni termene concrete, asumându-şi celeritatea în discutarea temelor solicitate de o parte sau alta şi de formulare a unor răspunsuri şi poziţii”.

Premierul Victor Ponta l-a anunțat pe președintele Traian Băsescu, printr-o scrisoare deschisă, că pactul de coabitare nu mai e valabil. Scrisoarea vine la o zi după ce șeful statului a spus că „l-a păcălit” pe premier să semneze acest document.

â

    

 

Ne puteți urmări și pe Google News