Editura Evenimentul si Capital

Topul neroziilor făcute/spuse cu ochii larg deschiși. Cod roșu de prostie! Generalii SRI proaspăt pensionați pot vorbi acum liber în public!

Autor: | | 4 Comentarii | 7214 Vizualizari

1. La Festivalul de Film și Istorii de la Rîșnov, un documentar despre ISIS a fost urmat- potrivit paginii de facebook a manifestării, de un panel despre Globalizarea terorismului, susținut de general de brigadă (r) Sorin Gabriel Cozma, fostul șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului din Serviciul Român de Informații.

Proaspăt pensionat din SRI, generalul a înfiorat opinia publică internă și internațională cu această viziune apocaliptică despre o Românie luată cu asalt de imigranți: „Valurile de imigranţi vor lovi şi România. E România pregătită să primească 500.000 de musulmani? Vorbim de femei, copii, oameni normali care au pătimit foarte mult în ţările lor. Vom fi sau nu pregătiţi? Va trebui să dăm un răspuns la problema aceasta. Avem o lipsă de forţă de muncă acută. Istoric, România nu s-a mai confruntat cu asemenea pregătită (sic!). Sîntem pregătiţi să facem switch-ul?” Autorul acestei viziuni de OTV al geopoliticii e nimeni altul decît fostul șef al unuia dintre cele mai importante Direcții din SRI. Serviciul Român de Informații ține de ceea ce de la sumerieni încoace se numește Intelligence. Activitățile de Intelligence, cum le zice și porecla, presupun înainte de toate punerea la lucru a capului. Nu a mușchilor, cum s-ar putea crede din filmele în care niște huidume transpirate dau cu un butuc în ușa apartamentului presupus a fi al teroristului. Sorin Gabriel Cozma n-a fost un simplu lucrător de contraspionaj, ci ditamai șeful inteligenților din teren. Dacă pînă și simplul lucrător de pe teren e obligat să folosească creierul înaintea pistolului, ce să spunem despre ditamai șeful la Contraterorism? Acesta trebuie să pună la cale jocuri operative de o inteligență strălucitoare. Ca ștab de Direcție, Sorin Florin Cozma a făcut parte din Consiliul care a decis marile acțiuni ale SRI. Viziunea asupra României asediate de imigranți e atît de prostovană în tentativa de a fi interesantă cu orice preț încît pînă și un moderator de la România tv specializat în viața după moarte a cîntărețelor de muzică populară s-ar fi jenat s-o expună în direct. Nu trebuie să lucrezi nici măcar la Taxe și Impozite pentru a-ți da seama că România nu e și nu va fi niciodată tărîmul visat de imigranții în căutare de țări care să le asigure un nivel de trai bun. Toate informațiile de pînă acum dezvăluie că România poate fi cel mult loc de salt în Occident pentru imigranți. În aceste condiții, cum poate înfățișa lumii o asemenea viziune de bucătăreasă cu cont pe facebook ditamai fostul ștab din SRI? E o întrebare cu atît mai justificată cu cît postul lui Cozma e unul presupus al inteligenței devastatoare ca o bombă cu neutroni. Una dintre notele acestei inteligențe e dată de aprecierea corectă a realității. Cít de corectă poate fi aprecierea realității în cazul oceanului de imigranți pe cale de a inunda România? Pe vremea socialismului real, cu excepția lui Nicu Ceaușescu, toți cei din nomenklatură întîlniți de mine împărtășeau o teamă ascunsă sub respect față de Securitate. Fosta trecea drept atotputernică, atotștiutoare, atotfăcătoare și mai ales atotinteligentă. După Revoluție, cum m-am numărat printre puținii publiciști apărători ai Securității vînate de Armată, mi s-a dat prilejul să cunosc mulți foști ofițeri de Securitate. Mi-am dat seama că singurul lucru eficient făcut de Securitate a fost impresia de superinteligentă. În realitate, mulți dintre lucrători, excepție făcînd o disponibilitate uriașă de a vedea peste tot pericole înconjurînd România, nu săreau ca inteligență dincolo de mediocritate. Sorin Florin Cozma a fost ditamai ștabul din SRI. Dacă n-ar fi ieșit la pensie, înhățînd oferta babană a regimului, n-am fi știut cît e de neghiob. El a putut trăncăni vrute și nevrute în public, pentru că e deja la pensie și nu mai e constrîns de normele postului în materie de expunere în public. Despre pensionarea multor generali SRI în ultima vreme s-a vorbit ca despre un fenomen primejdios prin slăbirea Sistemului de apărare. Luînd seamă la discursul lui Sorin Florin Cozma de la Rîșnov, noi credem că e vorba de un fenomen primejdios: Cel al valului de prostii care se vor năpusti asupra românilor acum, cînd generalii SRI, liberi să trăncănească în public, după pensionare, își vor da cu părerea.

2 Beneficiind de cele patru milioane de euro făcute cadou de Guvernul PSD-ist lui Marian Oprișan, o sumă cu care generalul Averescu ar fi ajuns la Berlin plecînd de la Mărășești cu ai noștri în izmene, Klaus Iohannis a ținut la sindrofia de la Mărășești un discurs scris, evident, de alții. Un text supralicitat drept emoționant de presa noastră, bătută în cap de caniculă, definit prin bla bla bla-uri rostite cu intonații aparte, deja specifice administrației prezidențiale. La astfel de serbări de aniversare a unui eveniment politicianul orator caută să folosească trecutul în interesul prezentului. Nu însă pînă acolo încît să falsifice trecutul de dragul prezentului. La Mărășești, împotriva nemților, puși pe cucerirea României, a luptat, alături de Armata Română și Armata rusă (Armata IV rusă, compusă 84 de batalioane, 32 de escadroane, 79 de baterii. Klaus Iohannis, sugător la mai mulți Licurici decît Traian Băsescu, nu suflă un cuvînt despre asta. Invocă, în schimb, ajutorul dat de francezi. Ce să-i faci? Vine în vizită Macron și un pupic pe bucă nu strică! Oricum, discursul ne lasă să înțelegem că la Mărășești, au luptat, alături de români, trupe NATO, alcătuite din nemți și francezi cu precădere, împotriva Rusiei lui Vladimir Putin. În cazul Centenarului Mărășești, diferit de Centenarul Marii Uniri pentru ca guvernul Mihai Tudose să poată da parale de la Buget baronilor locali (Centenarul Mărășești e superior Centenarului Marii Uniri prin promptitudinea cu care se dau bani cui cere), oratorul se vede obligat să țină cont de eroismul ostașului român la Mărășești. Cum se explică tresărirea de eroism de la Mărășești? Iată o întrebare la care se caută un răspuns de o sută de ani. Discursul din 6 august 2017 ne arată însă că Klaus Iohannis a găsit răspunsul: „Viitorul țării noastre a fost salvat de eroismul armatei, izvorît din coeziunea societății în jurul unui proiect pentru o Românie nu doar unită, dar și pentru o Românie mai democratică și mai incluzivă.” Adică soldații țărani și în izmene de la Mărășești, cei mai mulți analfabeți, au luptat eroic la gîndul că astfel România de după Război va îndeplini standardele Uniunii Europene! Slavă Domnului că americanii n-au ajuns pe aceste meleaguri în primul Război mondial. Ce i-ar mai fi tras Klaus Iohannis niște șfeștanii parteneriatului strategic!

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate